StiripesurseDiasporaPacientul din Spania suspectat de febră Marburg nu este infectat cu...

Pacientul din Spania suspectat de febră Marburg nu este infectat cu virusul ce provoacă febra hemoragică

Publicat:

Pacientul din Spania suspectat de febră Marburg a fost testat şi rezultatele analizelor infirmă ipoteza infectării sale cu virusul ce provoacă această febră hemoragică mortală, conform unui anunţ făcut sâmbătă de Ministerul Sănătăţii din Spania, transmite Reuters, potrivit agerpres

În cursul acestei zile autorităţile medicale din Valencia au anunţat că au detectat primul caz suspect de febră hemoragică Marburg, o boală infecţioasă mortală ce a dus la carantinarea a peste 200 de persoane în Guineea Ecuatorială.

Citește și : Un an de RĂZBOI în Ucraina! Secretarul general al ONU critică un afront adus conştiinţei colective

Un bărbat în vârstă de 34 de ani, care a călătorit recent în Guineea Ecuatorială, a fost transferat de la un spital privat într-o unitate de izolare a spitalului La Fe din Valencia, în aşteptarea rezultatelor analizelor.

Trei dintre membrii personalului medical care îl tratează pe pacient au fost, de asemenea, plasaţi în izolare, din prudenţă.


Virusul Marburg poate avea o mortalitate de până la 88%, conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS). Nu există vaccinuri sau tratamente antivirale aprobate împotriva acestei boli.

Guineea Ecuatorială a carantinat mai mult de 200 de persoane la 13 februarie în provincia Kie-Ntem, unde au fost detectate primele cazuri de febră hemoragică. Până în prezent micuţa ţară din Africa centrală a raportat 9 decese şi 16 cazuri suspecte de îmbolnăvire cu această maladie ale cărei simptome includ febră, stare de oboseală accentuată, vomă cu sânge şi diaree, conform OMS, care a mai precizat că şi-a sporit măsurile de supraveghere epidemiologică în Guineea Ecuatorială.

Citește și : Biden: Ieşirea Rusiei din START III nu indică intenţia de a recurge la arme nucleare

Autorităţile din Camerun au detectat două cazuri suspecte de febră Marburg la 13 februarie la Olamze, o comună la frontiera cu Guineea Ecuatorială, conform declaraţiilor făcute o zi mai târziu de delegatul pentru sănătate publică din regiune, Robert Mathurin Bidjang. Camerunul a restricţionat traficul de frontieră la graniţa cu Guineea Ecuatorială în încercarea de a evita îmbolnăvirile.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a fost arestat în Italia după ce a amenințat mai mulți copii cu un ciocan

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 31 de ani, a fost arestat în orașul italian Modena după ce, aflat în stare de...

R. Moldova a inaugurat un Consulat Onorific în Danemarca

Republica Moldova și-a extins reprezentarea consulară în Regatul Danemarcei prin inaugurarea Consulatului Onorific în orașul Roskilde. Noua structură consulară va deservi regiunea Zealand și...

Idei de afaceri: Un moldovean şi-a pus în cap să vândă apă „de Chișinău” în magazinele din Londra

Chișinăul ar putea avea propria marcă de apă îmbuteliată care să poarte numele orașului. Proiectul aparține unui moldovean din diasporă și a primit undă...

Proteste violente la Belfast! MAE le recomandă moldovenilor să fie extrem de prudenţi

Ministerul Afacerilor Externe și Ambasada Republicii Moldova din Marea Britanie recomandă moldovenilor să manifeste prudență sporită, să evite zonele în care au loc demonstrații...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.