StiripesurseDiasporaPapa Francisc a ajuns la Budapesta

Papa Francisc a ajuns la Budapesta

Publicat:

Papa Francisc a ajuns duminică la Budapesta, unde va oficia sfânta liturghie solemnă de încheiere a celui de-al 52-lea Congres euharistic internaţional, organizată în Piaţa Eroilor din Budapesta şi se va întâlni cu liderii politici ai acestei ţări centro-europene, pentru a-şi continua apoi vizita de trei zile în Slovacia, relatează EFE, potrivit agerpres.  

Aşa cum a anunţat Vaticanul, nu este vorba de un voiaj oficial, ci de “o călătorie spirituală”, prilejuită de încheierea Congresului Euharistic Internaţional care se desfăşoară în capitala ungară.

Citește și : Pompierii eroi decedaţi în atentatele din 11 septembrie 2001 din SUA, onoraţi la baza militară din Guantanamo

Papa a ajuns la Budapesta la 5:45 GMT şi urmează să se întâlnească la Muzeul de Belle Arte cu preşedintele ungar, János Áder, şi cu premierul ţării, Viktor Orbán. La întrevederi va fi prezent şi secretarul des stat al Vaticanului, Pietro Parolin.

După întâlnirea de jumătate de oră, papa se va reuni cu episcopii catolici şi cu reprezentanţii celorlalte Biserici şi ai comunităţilor ebraice din Ungaria.


La ora 9:30 GMT este prevăzut ca papa Francisc să oficieze sfânta liturghie în Piaţa Eroilor în faţa unei mulţumi care ar putea reuni 100.000 de persoane.

Citește și : Stoltenberg asigură că NATO va continua lupta împotriva terorismului global

După liturghie şi rugăciunea A?ngelus, papa se va îndrepta spre aeroportul din Budapesta unde, după o scurtă ceremonie de plecare, îşi va continua vizita la Bratislava.

Este vorba de prima călătorie a papei, după operaţia sa de colon din iulie, iar prima zi va fi deosebit de încărcată, cu aproape 13 ore fără odihnă, şi una dintre cele mai lungi ale turneului său internaţional.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.