StiripesurseExternePapa Francisc a dăruit relicve din Sfânta Cruce pentru încoronarea lui...

Papa Francisc a dăruit relicve din Sfânta Cruce pentru încoronarea lui Charles al III-lea

Publicat:

În fruntea procesiunii ocazionate de încoronarea regelui Charles al III-lea se va afla o cruce care include relicve religoase dăruite monarhului britanic de papa Francisc, informează DPA, potrivit agerpres.

Două fragmente din Crucea Sfântă – despre care se presupune că a fost crucea pe care a fost răstignit Isus – i-au fost dăruite lui Charles de papa Francisc pentru a marca evenimentul regal.

Citeşte şi: SUA acuză naţionalişti afro-americani că acţionează în numele Rusiei – Black News

Micile fragmente au fost încorporate în Crucea de Wales, care va fi purtată, prin faţa a milioane de privitori, către abaţia Westminster, în timpul procesiunii programate la Londra, pe 6 mai.

Ambele fragmente au forma unor cruci – una de 1 centimetru, iar cealaltă de 5 milimetri – şi sunt montate în crucea din argint de dimensiuni mai mari, în spatele unui cristal de culoare roz şi pot fi văzute doar de la mică distanţă.


Crucea de Wales va fi binecuvântată miercuri de arhiepiscopul de Wales, Andrew John, în cadrul unei slujbe oficiate la Holy Trinity Church din North Wale, după care va fi transportată la Londra.

Citeşte şi: 11 pescari indonezieni au rămas blocaţi pe o insulă pustie – Black News

După procesiune, crucea va fi folosită atât de biserica anglicană, cât şi de cea catolică din Ţara Galilor.

Confecţionată dintr-un lingou de argint reciclat furnizat de Monetăria Regală în Llantrisant, South Wales, Crucea de Wales include, de asemenea, o tijă din cherestea galeză şi un suport din ardezie galeză.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Statele din Golf își pierd răbdarea cu Trump și îi cer să trimită trupe terestre în Iran

Aliații arabi ai Statelor Unite din Golf sunt tot mai nemulțumiți pe măsură ce conflictul cu Iranul se intensifică, afectând securitatea și economiile regiunii. În...

Rusia impune noi restricții pentru avioanele civile

Rusia a redus aproape la jumătate altitudinea maximă permisă pentru avioanele civile în spațiul aerian al Moscovei și a interzis zborurile de tranzit prin...

Incendiile au pârjolit zeci de hectare de pădure în Sicilia

Un incendiu de vegetație extrem de violent a provocat distrugeri însemnate în zona Bivona, Sicilia, transformând peisajul într-un tablou apocaliptic. Flăcările au avansat rapid pe...

Manfred Weber, criticat de propriul partid

Miniștrii CSU din Bavaria îi cer colegului de partid Manfred Weber, liderul popularilor europeni, să facă mai mult pentru a sprijini agricultura și silvicultura...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.