StiripesurseDiasporaPapa Francisc a marcat începerea Săptămânii Patimilor la Vatican

Papa Francisc a marcat începerea Săptămânii Patimilor la Vatican

Publicat:

Papa Francisc a marcat începerea Săptămânii Patimilor, printr-o ceremonie ţinută în Bazilica Sfântul Petru, şi a îndemnat oamenii să reflecteze la binele pe care îl pot face pentru alţii, potrivit news.ro.

Slujba din Duminica Floriilor atrage, de regulă, zeci de mii de oameni la Vatican şi include o amplă procesiune a cardinalilor, preoţilor şi credincioşilor.

Citește și : Bilanțul deceselor de COVID-19 în Europa

Anul acesta, ea a fost ţinută dintr-un altar auxiliar celui pe care Suveranul Pontif îl foloseşte de regulă. Au participate aproximativ 20 de persoane – călugăriţe, autoare şi un mic cor.

În timpul ceremoniei, care a fost transmisă de televiziuni din întreaga lume, Papa Francisc a spus: „Tragedia pe care o trăim ne cheamă să luăm în serios lucrurile care sunt serioase şi să nu fim prinşi în cele care contează mai puţin; să redescoperim că viaţa nu e folositoare dacă nu este folosită pentru a-i ajuta pe alţii. Pentru că viaţa este măsurată de dragoste”.


„Să întindem mâna celor care suferă şi au cea mai mare nevoie. Să nu ne îngrijim de ce ne lipseşte, ci de ce bine putem face pentru alţii”, a mai spus Suveranul Pontif.

Citește și : Coronavirus în SUA: 300.000 de cazuri înregistrate și peste 8.000 de morţi

Vaticanul este închis de câteva săptămâni din cauza epidemiei de Covid-19 din Italia. Aici au fost depistate 7 cazuri de infectare. Papa Francisc a fost testat negativ.

Toate ceremoniile din următoare săptămână vor fi oficiate de Papa Francisc în Bazilica Sfântul Petru, fără prezenţa miilor de credincioşi.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.