StiripesurseDiasporaPapa Francisc, aflat în vizită în Bahrain, avertizează că lumea este...

Papa Francisc, aflat în vizită în Bahrain, avertizează că lumea este ‘la marginea abisului’

Publicat:

Papa Francisc, aflat în vizită în Bahrain, face apel la liderii mondiali, în special la cei din comunitatea religioasă, să evite un nou Război Rece, avertizând că lumea este ”la marginea abisului”, relatează CNN , scrie news.ro.

”După două războaie mondiale teribile, un Război Rece care a ţinut lumea în suspans timp de decenii, conflicte catastrofale care au loc în fiecare parte a globului şi, în mijlocul acuzaţiilor, ameninţărilor şi condamnărilor, continuăm să ne aflăm la marginea abisului şi nu vrem să cădem”, a declarat Suveranul Pontif în Bahrain, la o conferinţă despre dialogul dintre est şi Occident.

Citește și : Blinken vrea progrese în privinţa drepturilor omului în Egipt înaintea COP27

”Este un paradox izbitor faptul că, în timp ce majoritatea populaţiei lumii este unită în a face faţă aceloraşi dificultăţi, suferă de crize alimentare, ecologice şi pandemice grave, precum şi de o nedreptate globală din ce în ce mai scandaloasă, câţiva potentaţi sunt prinşi într-un luptă hotărâtă pentru interesele partizane, revigorarea retoricii învechite, reproiectarea sferelor de influenţă şi blocurilor opuse”, a spus Papa, făcând referire la invazia Rusiei în Ucraina.

El a adăugat că liderii religioşi trebuie să îşi îndeplinească obligaţiile şi să se opună reînarmării.


”Ne jucăm cu focul cu rachete şi bombe, cu arme care provoacă lacrimi şi moarte”, a deplâns Papa, care a denunţat constant folosirea forţei şi ameninţarea nucleară, potrivit AFP.

Suveranul Pontif a evocat că ”omul religios, omul păcii, se opune şi cursei pentru reînarmare, activităţilor războiului, pieţei morţii”, o aluzie la patriarhul ortodox rus Chiril, un apropiat al lui Vladimir Putin care susţine ofensiva Moscovei.

Citește și : SUA ar putea aproba vânzarea de F-16 către Turcia în două luni

Papa încheie o conferinţă de două zile numită ”Forumul Bahrein pentru Dialog: Estul şi Vestul se unesc pentru Coexistenţă Umană”.

El se întâlneşte cu bătrâni musulmani şi alţi lideri religioşi care încurajează dialogul inter-religios.

De asemenea, liderul Bisericii Catolice a cerut negocieri de pace într-un tweet în timpul călătoriei sale de vineri.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.