StiripesurseDiasporaPapa Francisc denunţă 'greutăţile şi obstacolele' catolicilor din China

Papa Francisc denunţă ‘greutăţile şi obstacolele’ catolicilor din China

Publicat:

Papa Francisc a adus miercuri un omagiu catolicilor din China care îşi păstrează credinţa în pofida “greutăţilor şi obstacolelor” cu care se confruntă, într-o aparentă referire la restricţiile Beijingului privind religia, relatează Reuters, potrivit agerpres.

Declaraţiile Suveranului Pontif în faţa a mii de credincioşi adunaţi în Piaţa Sfântul Petru din Roma au loc în condiţiile în care Vaticanul şi China se află încă în faza de implementare a unui acord important, semnat în septembrie anul trecut, cu privire la numirea episcopilor.

Citeşte şi: Razii de amploare împotriva crimei organizate din Germania

Acordul a împărţit catolicii din China şi din întreaga lume, unii critici ai Papei Francisc susţinând că acesta a cedat în faţa guvernului comunist chinez. Cea mai deschisă critică a venit din partea cardinalului Joseph Zen, fostul arhiepiscop din Hong Kong.

Suveranul Pontif a declarat că vinerea aceasta este marcată o sărbătoare celebrată de catolici la Altarul Maicii Domnului din Sheshan, lângă Shanghai.


“Această ocazie fericită îmi permite să exprim o apropiere şi afecţiune deosebită pentru toţi catolicii din China, care, printre greutăţile şi obstacolele zilnice, continuă să creadă, să spere şi să iubească”, a spus el.

Citeşte şi: Trump numeşte o altă femeie la conducerea US Air Force

Papa Francisc le-a cerut de asemenea catolicilor din China să “rămână întotdeauna uniţi în comuniune cu Biserica universală”.

Constituţia Chinei garantează libertatea religioasă însă, după preluarea mandatului de către preşedintele Xi Jinping în urmă cu şase ani, guvernul de la Beijing a înăsprit restricţiile asupra religiilor considerate o provocare la adresa autorităţii Partidului Comunist de guvernământ, notează Reuters.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

Familiile cu copii născuți peste hotare pot beneficia de indemnizații din R. Moldova

Familiile din Republica Moldova care au copii născuți în străinătate pot beneficia de indemnizația unică la naștere și de indemnizația lunară pentru îngrijirea copilului,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.