StiripesurseExternePapa Francisc deplânge 'înmulţirea teribilă a atacurilor împotriva evreilor în întreaga...

Papa Francisc deplânge ‘înmulţirea teribilă a atacurilor împotriva evreilor în întreaga lume’

Publicat:

Papa Francisc deplânge ‘înmulţirea teribilă a atacurilor împotriva evreilor în întreaga lume’

Papa Francisc a deplâns sâmbătă “înmulţirea teribilă a atacurilor împotriva evreilor în întreaga lume”, precum şi creşterea antisemitismului şi anti-iudaismului începând cu 7 octombrie şi declanşarea războiului dintre Israel şi Hamas, relatează AFP.

“Noi, catolicii, împreună cu voi, suntem foarte îngrijoraţi de înmulţirea teribilă a atacurilor împotriva evreilor în întreaga lume”, a subliniat papa argentinian într-o scrisoare adresată “fraţilor şi surorilor evrei din Israel” şi făcută publică de Vatican, potrivit stiripesurse.

Citește și : Situaţie ALARMANTĂ la Bălţi! Autorităţile locale revin la măsurile luate în pandemie

Războiul dintre Israel şi Hamas “a produs diviziuni în opinia publică mondială, care uneori se transformă în forme de antisemitism şi anti-iudaism”, a continuat papa.

Biserica Catolică “respinge toate formele de anti-iudaism şi antisemitism, condamnă fără echivoc orice manifestare de ură împotriva evreilor şi a iudaismului, care este un păcat împotriva lui Dumnezeu”, a spus Suveranul Pontif.


Cu toate acestea, papa argentinian nu a uitat poporul palestinian.

“Inima mea este aproape de voi, de Ţara Sfântă, de toate popoarele care o locuiesc, israelieni şi palestinieni, şi mă rog ca dorinţa de pace să fie mai puternică în toţi”, a adăugat papa.

Deplângând “tragedia precum cea care a avut loc în ultimele luni”, papa Francisc a invitat la “rugăciuni speciale pentru întoarcerea ostaticilor” ţinuţi captivi de Hamas.

Cu mai puţin de o lună în urmă, Suveranul Pontif a condamnat încă o dată “toate formele de terorism şi extremism” şi a cerut “eliberarea imediată a tuturor ostaticilor din Gaza”.

Jorge Bergoglio a adăugat, de asemenea, că “răspunsul militar puternic” al Israelului “a provocat o criză umanitară de o gravitate excepţională şi suferinţe de neconceput”.

Citește și : Deputații BCS se plâng la Curtea Constituțională

Războiul a fost declanşat pe 7 octombrie de un atac fără precedent al unor comandouri ale Hamas din Fâşia Gaza vecină pe teritoriul israelian, care a ucis peste 1.160 de persoane, majoritatea civili, potrivit unui bilanţ al AFP bazat pe date oficiale israeliene.

Ca răspuns la atac, Israelul a promis să “anihileze” Hamas, care a preluat puterea în Gaza în 2007, şi a lansat o ofensivă militară care a ucis 27.238 de persoane, marea majoritate civili, conform ultimului bilanţ, de sâmbătă, al Ministerului Sănătăţii al Hamas.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Deputații se întrunesc joi în ședință plenară: zeci de proiecte pe ordinea de zi

Deputații se vor întruni joi, 23 iulie, în ședință plenară, după ce Biroul permanent al Parlamentului a aprobat ordinea de zi. Pe agenda Legislativului...

Moldova și Germania simplifică recunoașterea reciprocă a actelor oficiale

Actele oficiale emise în Republica Moldova și Germania vor putea fi utilizate reciproc doar cu aplicarea apostilei, fără procedura de supralegalizare. Măsura intră în...

Instanțele judecătorești vor putea utiliza mai larg e-Dosarul și ședințele prin videoconferință

Instanțele judecătorești vor putea utiliza mai larg instrumentele digitale, inclusiv sistemul informațional e-Dosar judiciar și ședințele de judecată prin videoconferință, după ce Guvernul a...

Maia Sandu trasează o direcţie clară noului guvern: ‘este obligat să alinieze Moldova la standardele europene’

Președinta Maia Sandu a declarat că noul Guvern „este obligat să consolideze securitatea și statul de drept în țară, să continue să alinieze Moldova...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.