StiripesurseDiasporaPapa Francisc îşi amână vizita în Liban din motive de sănătate

Papa Francisc îşi amână vizita în Liban din motive de sănătate

Publicat:

Papa Francisc şi-a amânat vizita din Liban, programată iniţial în luna iunie, din motive de sănătate, a anunţat luni ministrul libanez al Turismului, Walid Nassar, citat de AFP, potrivit agerpres.

“Libanul a primit o scrisoare de la Vatican, care l-a informat oficial despre decizia privind amânarea vizitei papei în Liban”, a declarat ministrul Nassar într-un comunicat difuzat de Agenţia Naţională de Informare (ANI).

Citește și : Sebastian Kurz EXCLUDE revenirea în viaţa politică

“Vizitele în străinătate (…) au fost amânate din motive de sănătate”, precizează acelaşi document.

Preşedinţia libaneză a anunţat în aprilie că a fost informată în legătură cu o vizită a papei Francisc în luna iunie în Liban, însă Vaticanul nu a confirmat acea deplasare.


În vârstă de 85 de ani, suveranul pontif, care suferă de dureri la genunchi, a fost văzut pentru prima dată într-un scaun cu rotile în timpul unui eveniment public, săptămâna trecută.

Papa Francisc suferă, de asemenea, de dureri la şold, care îi afectează mersul, şi a suportat în iulie 2021 o operaţie la colon.

Vizita papei în Liban ar fi fost cea de-a treia întreprinsă de un suveran pontif aflat în funcţie după încheierea războiului civil din această ţară în 1990.

Citește și : Charles Michel, OBLIGAT să se pună la adăpost din cauza unor tiruri cu rachetă la Odesa

Libanul, care găzduieşte una dintre cele mai mari comunităţi creştine din Orientul Mijlociu, se confruntă cu o criză economică şi socială fără precedent din 2019, iar peste 80% din populaţia sa trăieşte de acum sub pragul sărăciei, potrivit ONU.

Papa Francisc şi-a înmulţit în ultimele luni mesajele de sprijin faţă de Liban şi şi-a exprimat de mai multe ori intenţia de a vizita această ţară.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Reforma fiscală NU va viza produsele farmaceutice

Produsele farmaceutice nu vor fi vizate de reforma fiscală pregătită de Guvern. Precizarea a fost făcută de prim-ministrul Vasile Tofan, care a cerut membrilor...

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

CNAM a decontat peste jumătate de milion de lei pentru o singură intervenție cardiacă

Compania Națională de Asigurări în Medicină (CNAM) a alocat în luna iunie 15,1 milioane de lei pentru consumabile utilizate în intervenții chirurgicale complexe, iar...

Peste 14.500 de solicitări la ambulanță, în perioada 13-19 iunie

Dispeceratul comun de urgență al IMSP Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească a înregistrat 14.544 de solicitări în perioada 13-19 iunie. Dintre acestea,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.