StiripesurseDiasporaPapa Francisc l-a numit pe cardinalul Peter Turkson în postul de...

Papa Francisc l-a numit pe cardinalul Peter Turkson în postul de cancelar al Academiei Pontificale de Ştiinţe Sociale

Publicat:

Papa Francisc l-a numit luni pe cardinalul ghanez Peter Turkson în postul de cancelar al Academiei Pontificale de Ştiinţe Sociale a Vaticanului, în locul episcopului argentinian Marcelo Sánchez Sorondo, care şi-a înaintat demisia din cauza vârstei, relatează EFE, potrivit agerpres

Turkson, în vârstă de 73 de ani, şi-a prezentat în urmă cu câteva săptămâni demisia de la conducerea unui departament cheie al Vaticanului, Dicasterul pentru Promovarea Dezvoltării Umane Integrale, după cinci ani de mandat, în urma unei evaluări a activităţii acestui “minister”, notează EFE. Anterior, timp de mai multe zile, circulase zvonul conform căruia Tuckson, o prezenţă influentă la Vatican şi considerat drept un favorit pentru a deveni papă, va renunţa la conducerea dicasterului.

Citește și : Peste 200 de persoane au fost arestate în Rusia în timpul protestelor împotriva războiului

Papa Francisc l-a numit acum pe acest cardinal în funcţia pe care episcopul argentinian Marcelo Sánchez Sorondo, în vârstă de 79 de ani, o deţinea din 1998.

Sánchez Sorondo şi-a înaintat demisia papei la împlinirea a 75 de ani, vârsta de pensionare stabilită pentru prelaţi, însă papa nu l-a autorizat până acum să îşi părăsească postul deţinut în această instituţie, foarte activă în organizarea de conferinţe despre economie şi mediul înconjurător.


Citește și : Minele din Marea Neagră reprezintă un ‘risc serios’ pentru activitatea maritimă (Ministerul britanic al Apărării)

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

Familiile cu copii născuți peste hotare pot beneficia de indemnizații din R. Moldova

Familiile din Republica Moldova care au copii născuți în străinătate pot beneficia de indemnizația unică la naștere și de indemnizația lunară pentru îngrijirea copilului,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.