StiripesurseDiasporaPapa Francisc NU va oficia liturghia de duminică

Papa Francisc NU va oficia liturghia de duminică

Publicat:

Papa Francisc, 84 de ani, care a suferit o intervenţie chirurgicală la colon pe 4 iulie, a renunţat să oficieze liturghia de duminică în biserica Sfântul Petru, pentru a-şi continua convalescenţa, transmite vineri AFP, potrivit agerpres.

“Totul decurge normal, papa îşi continuă convalescenţa”, a comentat Sfântul Scaun, precizând că papa Francisc va ieşi totuşi la fereastra palatului apostolic la prânz, pentru tradiţionala rugăciune Angelus, la fel cum a procedat şi în urmă cu o săptămână.

Citeşte şi: Italia impune un permis de sănătate OBLIGATORIU

Liturghia, ce va fi dedicată Zilei internaţionale a bunicilor şi a persoanelor în vârstă, va fi oficiată cu două ore mai devreme, de la ora locală 10:00, de un prelat al Curiei Romane, monseniorul Rino Fisichella.

Papa a suferit o intervenţie chirurgicală în care i s-a îndepărtat o porţiune din colon.


Vezi şi: POTOP în China: O localitate înconjurată de ape a fost evacuată – VIDEO

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.