StiripesurseDiasporaPapa Francisc omagiază personalitatea 'nobilă şi gentilă' predecesorului său Benedict al...

Papa Francisc omagiază personalitatea ‘nobilă şi gentilă’ predecesorului său Benedict al XVI-lea

Publicat:

Papa Francisc i-a adus un omagiu sâmbătă predecesorului său Benedict al XVI-lea, salutând o “persoană atât de nobilă”, la câteva ore după decesul acestuia, la Vatican, la vârsta de 95 de ani, relatează AFP şi Reuters, potrivit agerpres.  

“Ne amintim cu emoţie de persoana sa atât de nobilă, de gentilă, şi simţim atâta recunoştinţă în inimile noastre, recunoştinţă pentru că Dumnezeu l-a dăruit Bisericii şi lumii”, a declarat papa în cadrul unei ceremonii la bazilica Sfântul Petru din Roma, subliniind “sacrificiile” aduse de acesta “pentru binele Bisericii”.

Citește și : Kievul se aşteaptă la întreruperi repetate de electricitate toată iarna

Fostul papă, care a încetat din viaţă sâmbătă la 95 de ani, va fi înhumat pe 5 ianuarie într-o criptă din bazilica Sfântul Petru din Roma, a anunţat puţin mai devreme Vaticanul.

“Sicriul Suveranului pontif emerit va fi adus în bazilica Sfântul Petru, apoi în grotele Vaticanului (unde se află mormintele papale) pentru a fi înhumat”, a precizat într-un comunicat serviciul de presă al Sfântului Scaun.


De luni până miercuri, sicriul teologului german, născut Joseph Ratzinger, va fi expus în bazilica Sf. Petru, unde credincioşii vor putea veni să se reculeagă.

Citește și : Ce conţine planul de pace al lui Zelenski

Funeraliile vor fi oficiate, joi, de Papa Francisc. Este pentru prima oară în istoria modernă când un papă prezidează funeraliile predecesorului său.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.