StiripesurseExternePapa Francisc recunoaşte că declaraţiile sale despre Rusia au fost eronate

Papa Francisc recunoaşte că declaraţiile sale despre Rusia au fost eronate

Publicat:

Papa Francisc a recunoscut luni că recentele sale comentarii despre Rusia, considerate de Ucraina drept un elogiu adus imperialismului, au fost formulate greşit şi a spus că intenţia sa a fost de a le reaminti tinerilor ruşi de o mare moştenire culturală, şi nu de una politică, relatează Reuters.

“Nu mă gândeam la imperialism când am spus asta”, a spus Papa Francisc despre comentariile sale de luna trecută, vorbind cu reporterii la bordul avionului cu care se întorcea din Mongolia, potrivit news.ro .

Citește și : Maia Sandu le cere moldovenilor din Olanda să se întoarcă acasă

Într-o intervenţie video avută la 25 august în faţa unor tineri catolici ruşi adunaţi la Sankt Petersburg, Papa Francisc a făcut un comentariu spontan după rostirea discursului scris şi le-a vorbit despre foştii ţari Petru I şi Ecaterina a II-a reamintindu-le că sunt moştenitorii “marelui imperiu rus”.

Ambii ţari au extins teritoriul rusesc în timpul domniei lor.


Comentariile suveranului pontif au provocat indignare în Ucraina, întrucât Vladimir Putin a invocat moştenirea celor doi monarhi ruşi pentru a-şi justifica invazia din Ucraina şi anexarea teritoriului acesteia. Discursul papal a fost salutat în schimb de Kremlin, care l-a lăudat pe Francisc pentru cunoştinţele sale despre istoria Rusiei.

“Poate că nu a fost cel mai bun mod de a mă exprima, dar, vorbind despre Marea Rusie, mă gândeam nu atât din punct de vedere geografic, cât din punct de vedere cultural”, a explicat luni Papa Francisc, menţionând că Fiodor Dostoievski rămâne unul dintre autorii săi favoriţi.

“A fost un comentariu spontan care mi-a venit în minte pentru că am studiat (istoria Rusiei) la şcoală”, a spus el, explicându-le jurnaliştilor de ce i-a menţionat pe Petru şi Ecaterina.

“Cultura rusă este de o asemenea frumuseţe, de o asemenea profunzime. Ea nu ar trebui să fie anulată din cauza problemelor politice. Au fost ani politici întunecaţi în Rusia, dar moştenirea este acolo, la dispoziţia tuturor”, a completat el.

MESAJUL PAPEI PENTRU CHINA

Papa Francisc a fost întrebat de reporteri şi despre China, în contextul călătoriei sale în Mongolia.

El a spus că vrea să asigure China, cu care Vaticanul are relaţii dificile, că Biserica Catolică nu are motive ascunse şi că nu ar trebui să fie văzută ca o putere străină.

Duminică, la o slujbă în Mongolia, în cel mai recent gest al său de deschidere către liderii ţării comuniste, pentru a uşura restricţiile asupra religiei, Papa Francisc a numit cetăţenii acestui stat un popor “nobil” şi le-a cerut catolicilor să fie “buni creştini şi buni cetăţeni”.

În ceea ce priveşte relaţiile dintre Vatican şi China, Francisc a spus: “Cred că trebuie să avansăm în ceea ce priveşte aspectul religios, pentru a ne înţelege mai bine unii pe alţii, astfel încât cetăţenii chinezi să nu creadă că Biserica nu le acceptă cultura şi valorile şi (să nu creadă) că Biserica reprezintă o altă putere străină”.

Beijingul a urmat o politică de “asimilare” a religiei, încercând să elimine influenţele străine şi să impună supunerea faţă de Partidul Comunist. Un acord încheiat în 2018 între Vatican şi China în legătură cu numirea episcopilor a fost, în cel mai bun caz, fragil, Vaticanul plângându-se că Beijingul l-a încălcat de mai multe ori.

“Relaţiile cu China sunt foarte respectuoase. Personal, am o mare admiraţie pentru poporul chinez”, a dat asigurări suveranul pontif.

Catolicii din Vietnamul condus de comunişti, care şi-a îmbunătăţit recent relaţiile cu Vaticanul, au venit în Mongolia pentru a-l vedea pe papă şi au spus că doresc ca acesta să le viziteze şi lor ţara. Întrebat dacă va vizita Vietnamul, Papa Francisc a glumit: “Dacă nu mă duc eu, cu siguranţă va merge Ioan al XXIV-lea”, a spus el, speculând asupra posibilului nume al unui viitor papă. “Cu siguranţă va exista (o călătorie papală în Vietnam)”, a adăugat el.

Citeşte şi: Ruşii au provocat daune majore în zona portului Ismail

Papa Francisc, care se foloseşte de un scaun cu rotile şi un baston, a fost vag în legătură cu vizitele externe pe care ar avea de gând să le facă anul viitor, după vizita la Marsilia de luna viitoare, când va participa la o conferinţă privind imigraţia.

“Călătoriile nu mai sunt la fel de uşoare ca la început”, a recunoscut Papa Francisc, care conduce Biserica Catolică din 2013.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

71% dintre israelieni nu cred că Trump i-ar apăra în cadrul acordului cu Iranul

Doar 11% afirmă că Israelul a câștigat războiul. Donald Trump afirmă că, „cel mai probabil”, îl va susține pe Netanyahu, dar dorește să afle și...

Rusia suferă o serie de înfrângeri în politica sa externă

Foști angajați ai corpului diplomatic rus își amintesc încă cum ministrul lor de externe, Serghei Lavrov, "era cel mai bun", modelul de urmat pentru...

Germania ar putea majora vârsta de pensionare la 70 de ani

Germania analizează o reformă majoră a sistemului de pensii, care ar putea duce la creşterea graduală a vârstei de pensionare până la 70 de...

Iranul îi arată lui Trump cât de dificil va fi să facă pace

Primele încercări ale vicepreședintelui JD Vance de a purta negocieri în Elveția pentru a transforma memorandumul de înțelegere convenit cu Teheranul într-un acord permanent...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.