StiripesurseDiasporaPapa Francisc şi-a exprimat solidaritatea faţă de victimele incendiilor din SUA...

Papa Francisc şi-a exprimat solidaritatea faţă de victimele incendiilor din SUA şi din America Latină

Publicat:

Papa Francisc şi-a exprimat duminică solidaritatea faţă de victimele incendiilor din Statele Unite şi din America Latină, din care unele au fost cauzate de secetă, iar altele de către oameni, informează AFP, scrie agerpres.

“Vreau să îmi exprim solidaritatea faţă de populaţiile lovite de incendiile care devastează numeroase regiuni ale lumii, ca şi faţă de voluntarii şi pompierii care îşi riscă vieţile pentru a stinge flăcările”, a declarat suveranul pontif la finalul rugăciunii sale duminicale, “Angelus”.

Citește și : Trump, la apariţie la un eveniment public după externare: ‘Mă simt grozav!’

“Mă gândesc la coasta occidentală a Statelor Unite, în special la California, şi mă gândesc de asemenea la regiunile centrale ale Americii de Sud (…), la Paraguay, la Argentina”, a continuat papa Francisc, care este de origine argentiniană.

“Multe incendii sunt cauzate de seceta persistentă, dar nu lipsesc nici cele provocate de către oameni”, a denunţat liderul de la Vatican.


“Fie ca Domnul să îi sprijine pe cei care suferă de pe urma consecinţelor acestor catastrofe şi să ne atragă atenţia către apărarea Creaţiei”, a concluzionat papa Francisc, reluând astfel una dintre temele sale favorite, protecţia mediului înconjurător.

“Pământul trebuie lucrat, îngrijit, cultivat şi protejat. Nu mai putem continua să îl stoarcem ca pe o portocală”, a declarat suveranul pontif în noaptea de sâmbătă spre duminică într-un mesaj publicat pe platforma de conferinţe TED, o reţea specializată în difuzarea de idei cu impact global.

Citește și : Greta Thunberg îndemnă la vot pentru Joe Biden

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.