StiripesurseDiasporaPapa Francisc, vizită istorică în Emiratele Arabe Unite

Papa Francisc, vizită istorică în Emiratele Arabe Unite

Publicat:

Papa Francisc a plecat duminică spre Emiratele Arabe Unite, unde va participa luni la o întâlnire interreligioasă internaţională şi va celebra marţi o mesă gigantică, fără precedent pentru regiune, devenind, de asemenea, primul papă care vizitează Peninsula Arabică, informează AFP, potrivit agerpres.

La sosirea pe aeroportul prezidenţial din Abu Dhabi, la ora locală 22:00 (18:00 GMT), liderul celor circa 1,3 miliarde de catolici din întreaga lume va fi întâmpinat de prinţul moştenitor Mohammed bin Zayed Al Nahyan.

Citește și : Zece disidenţi ai FARC, printre care un important lider, au fost lichidaţi de armata columbiană

Papa se va întâlni, totodată, pentru a cincea oară, cu marele imam sunnit al moscheii Al-Azhar, şeicul Ahmed el-Tayeb, pe care l-a vizitat în Egipt în 2017.

Marele imam prezidează “Consiliul Musulman al Bătrânilor”, o fundaţie creată la Abu Dhabi pentru a promova pacea în comunităţile musulmane – aflată la originea ideii organizării reuniunii interreligioase de luni. La întrunire sunt aşteptate circa 700 de personalităţi, printre care lideri ai Bisericilor Catolice Răsăritene şi rabini din diferite tări occidentale.


Pentru Vatican, “această întâlnire reprezintă mesajul” celei de-a 27-a călătorii a Papei în străinătate, o vizită din care vor lipsi tradiţionalele întâlniri diplomatice cu autorităţile politice şi civile ale ţării.

Vizita Papei în Emiratele Arabe Unite, în intervalul duminică – marţi , va fi urmată, la sfârşitul lunii martie, de o călătorie în Maroc, care va permite pontifului argentinian să reitereze apelurile sale la toleranţă, fraternitate şi pace.

Marţi, Francisc va celebra o mesă pe unul dintre stadioanele capitalei pentru credincioşii catolici, în principal muncitori imigranţi asiatici, veniţi din Filipine şi India.

Citește și : Bilantul catastrofei din Brazilia creste: 121 de morţi şi peste 200 de dispăruți

Deşi la eveniment au fost distribuite circa 135.000 de bilete, se aşteaptă ca numărul celor care vor veni să-l vadă pe Papă să depăşească capacitatea stadionului.

Potrivit estimărilor Vaticanului, circa un milion de catolici trăiesc în Emiratele Arabe Unite (aproximativ 10% din populaţie), ţară cu cel mai mare număr de biserici catolice din regiune, în număr de opt. Spre deosebire de situaţia din alte ţări arabe, în Emirate creştinii îşi pot practica religia, cu condiţia să o facă cu discreţie şi să evite prozelitismul.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Ucraina, vizată de un număr record de drone ruseşti în luna mai

Rusia a vizat Ucraina cu un număr record de drone cu rază lungă de acţiune în luna mai, potrivit unei analize AFP în baza...

Excelența în afaceri, celebrată la Gala Businessului Moldovenesc 2026

Peste 300 de participanți s-au reunit în seara zilei de astăzi la Gala Businessului Moldovenesc 2026 - unul dintre cele mai importante evenimente dedicate...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.