StiripesurseExternePapa Leon al XIV-lea l-a primit la Vatican pe JD Vance

Papa Leon al XIV-lea l-a primit la Vatican pe JD Vance

Publicat:

Papa Leon al XIV-lea l-a primit luni dimineaţa în audienţă la Vatican pe vicepreşedintele americane JD Vance, a anunţat un purtător de cuvânt al acestuia din urmă, la o zi după participarea oficialului american la slujba inaugurală a Suveranului Pontif, informează AFP, potrivit stiripesurse.ro.

Vaticanul a dat publicităţii o fotografie cu Papa Leon al XIV-lea, născut în Chicago, în timp ce-i primeşte pe JD Vance şi pe secretarul de stat american Marco Rubio.

Citeşte şi: George Simion îl felicită pe Nicușor Dan pentru victoria în alegerile prezidențiale – Stiripesurse.md

Vicepreşedintele american a avut apoi o întrevedere şi cu Monseniorul Paul Richard Gallagher, “ministru al afacerilor externe” al Papei, a anunţat un comunicat al Vaticanului.

Cei doi oficiali au salutat “bunele relaţii bilaterale” şi au făcut schimb de opinii cu privire la subiecte “de actualitate internaţională, exprimându-şi dorinţa ca în zonele de conflict dreptul umanitar şi dreptul internaţional să fie respectate şi o soluţie negociată” să fie găsită “între părţile implicate”, potrivit aceleiaşi surse.


JD Vance şi Marco Rubio, alături de zeci de responsabili politici şi capete încoronate, precum şi circa 200.000 de enoriaşi, au asistat duminică, în Piaţa Sfântul Petru, la slujba ce a marcat oficial începutul pontificatului lui Leon al XIV-lea.

Înainte de a deveni Papă, Leon al XIV-lea a repostat pe contul său personal de pe reţeaua socială X critici formulate la adresa guvernului preşedintelui american Donald Trump în legătură cu politica sa privind migraţia şi a formulat de asemenea reproşuri la adresa lui Vance.

Însă vicepreşedintele american a insistat duminică asupra faptului că SUA sunt “foarte mândre” de Papa.

“Rugăciunile noastre îl însoţesc cu certitudine în timp ce el începe această misiune foarte importantă”, a declarat Vance în timpul unei reuniuni, duminică după-amiaza, cu preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, şi cu şefa guvernului italian Giorgia Meloni.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Judit Polgar refuză fotoliul de președinte al Ungariei

Legenda șahului mondial, Judit Polgar, a refuzat oferta premierului ungar, Peter Magyar, de a deveni următorul președinte al Ungariei. Ea a postat un mesaj...

VIDEO Droguri de peste un milion de lei, descoperite la un tânăr din Chișinău

Un tânăr de 22 de ani din Chișinău a fost reținut, după ce polițiștii au descoperit droguri în valoare de peste un milion de...

Maia Sandu l-a felicitat pe noul premier britanic și îl invită în vizită la Chișinău

Președintele R. Moldova, Maia Sandu, i-a adresat un mesaj de felicitare noului prim-ministru al Marii Britanii, Andy Burnham, cu ocazia alegerii sale la șefia...

Ucigaşul lui Nicolae Andronati a fost condamnat la ani grei de închisoare

Bărbatul care l-a ucis cu deosebită cruzime pe fostul prim-viceprim-ministru al Republicii Moldova și semnatar al Declarației de Independență, Nicolae Andronati, a fost condamnat...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.