StiripesurseSocialParada de Halloween de la New York sfidează atentatul; printre victime...

Parada de Halloween de la New York sfidează atentatul; printre victime sunt mulţi străini

Publicat:

Mii de newyorkezi au participat, costumaţi, sau au asistat la parada de Halloween, marţi, după atacul soldat cu opt morţi şi 11 străini, relatează Reuters. O camionetă a intrat marţi după-masă pe o pistă de biciclete din districtul Manhattan din New York, unde a făcut victime; şoferul a fost doborât de gloanţele poliţiei, potrivit surselor oficiale din cadrul forţelor de ordine şi serviciilor de ambulanţă, citate de agenţiile de presă internaţionale.

Ministerul de externe de la Buenos Aires a comunicat marţi că cinci dintre morţi sunt argentinieni – un grup de prieteni din Rosario, care sărbătoreau 30 de ani de la absolvirea politehnicii din această localitate, informează AFP. Printre cei care şi-au pierdut viaţa se numără şi o femeie din Belgia, iar alţi trei belgieni, membri ai aceleiaşi familii, sunt răniţi şi au fost supuşi unor intervenţii chirurgicale, a declarat ministrul de externe de la Bruxelles, Didier Reynders, agenţiei Belga, preluate de DPA.

În urma incidentului, preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a anunţat pe Twitter că a ordonat Departamentului de Securitate Internă să intensifice “programul de verificare extremă” aflat deja în desfăşurare. “E bine să fim corecţi politic, dar nu pentru asta!” a adăugat liderul de la Casa Albă într-un mesaj în reţeaua socială menţionată.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

VIDEO Droguri de peste un milion de lei, descoperite la un tânăr din Chișinău

Un tânăr de 22 de ani din Chișinău a fost reținut, după ce polițiștii au descoperit droguri în valoare de peste un milion de...

Ucigaşul lui Nicolae Andronati a fost condamnat la ani grei de închisoare

Bărbatul care l-a ucis cu deosebită cruzime pe fostul prim-viceprim-ministru al Republicii Moldova și semnatar al Declarației de Independență, Nicolae Andronati, a fost condamnat...

VIDEO Droguri vândute într-un magazin de carne din Soroca

Trei persoane au ajuns în arest preventiv pentru 72 de ore, după ce polițiștii și procurorii PCCOCS au destructurat o rețea specializată în trafic...

Ministerul Culturii alocă 10 milioane de lei pentru Ziua Independenței

Ministerul Culturii a bugetat 10 milioane de lei pentru organizarea manifestărilor dedicate Zilei Independenței din acest an, asumându-și integral costurile necesare pentru desfășurarea evenimentului....

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.