StiripesurseDiasporaParchetul german cere extrădarea lui Carles Puigdemont în Spania

Parchetul german cere extrădarea lui Carles Puigdemont în Spania

Publicat:

Parchetul german a cerut vineri extrădarea separatistului catalan Carles Puigdemont în Spania, care doreşte să-l judece pentru rebeliune şi deturnare de fonduri în urma tentativei sale eşuate de a declara independenţa regiunii, potrivit agerpres.

“Parchetul general consideră legală cererea de predare a lui Carles Puigdemont” către Spania pentru aceste două capete de acuzare, potrivit unui comunicat, citat de France Presse.

Citește și : Rusia condamnă fabricarea asasinării jurnalistului Arkadi Babcenko de către Ucraina

Însă decizia finală revine tribunalului competent din Schleswig-Holstein în nordul ţării, care până acum s-a arătat foarte sceptic cu privire la validitatea acestor acuzaţii în virtutea legislaţiei germane.

Nicio dată precisă nu a fost stabilită pentru această decizie ce ar trebui să intervină în zilele sau săptămânile următoare.


Carles Puigdemont, fost şef al executivului regional al Cataloniei, a fost arestat la sfârşitul lunii martie în nordul Germaniei, în virtutea unui mandat de arestare european emis de Spania. El s-a instalat la Berlin după ce a fost eliberat sub control judiciar de justiţia germană în aşteptarea unei decizii în acest caz.

Pentru parchetul german, sunt justificate atât acuzaţia de deturnare de fonduri, cât şi cea de rebeliune în timpul declaraţiei de independenţă din toamna trecută.

“Elementele furnizate de autorităţile spaniole arată în mod clar că violenţele din Catalonia pot fi atribuite persoanei căutate”, se arată în comunicatul Parchetului, favorabil plasării în detenţie a lui Puigdemont în aşteptarea extrădării sale.

Dar tribunalul regional din Schleswig-Holstein a refuzat deja de două ori cererile parchetului de a-l încarcera pe Puigdemont. În aprilie, el a ordonat eliberarea acestei figuri centrale a independenţei catalane.

Citeşte şi:  Partidul Socialist al premierului spaniol Sanchez vrea o comisie de experţi pentru a ancheta pedocriminalitatea în Biserica Catolică

Citește și : Germania şi Austria își intensifică controalele la frontiera comună

Acest tribunal, care va avea ultimul cuvânt, a sugerat până acum că nu a fost convins de acuzaţiile de rebeliune. Rămâne de văzut dacă îşi va schimba în cele din urmă hotărârea sau dacă va autoriza sau nu predarea lui Puigdemont pentru acuzaţiile mai puţin grave de deturnare de fonduri publice.

După declaraţia de independenţă eşuată a Cataloniei pe 27 octombrie, care a condus la plasarea regiunii sub tutela guvernului central spaniol şi destituirea întregului guvern al lui Puigdemont, acesta din urma s-a exilat în Belgia. Recent, el a renunţat la conducerea regiunii, sperând să scoată Catalonia din impasul politic cu Madridul.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un șofer moldovean de TIR a fost înjunghiat în Italia

Un șofer moldovean de TIR, în vârstă de 46 de ani, a fost rănit într-un atac cu cuțitul petrecut într-o stație de servicii din...

SCLAVI moldoveni într-o fabrică de ţigări din Italia

21 de muncitori din Republica Moldova și Ucraina au fost descoperiți în Italia, într-o fabrică ilegală de țigări, unde erau ținuți și puși să...

Violenţe într-un cuplu de moldoveni din Italia: Femeia a pierdut sarcina!

Un moldovean de 43 de ani, stabilit în orașul italian Padova, a fost arestat preventiv după o anchetă care a scos la iveală ani...

O nouă ediție a programului DOR: Copiii din diasporă pot depune dosarele

Copii și tineri din Republica Moldova și cei din familiile stabilite în străinătate pot participa la programul guvernamental „DOR - Diasporă, Origini, Reveniri”, ediția...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.