StiripesurseDiasporaParlamentarii britanici i-au interzis lui Boris Johnson accesul în Parlament

Parlamentarii britanici i-au interzis lui Boris Johnson accesul în Parlament

Publicat:

Parlamentarii britanici i-au interzis lui Boris Johnson accesul în Parlament, validând luni seara un raport copleşitor, a cărui concluzie este aceea că fostul premier a minţit Parlamentul cu privire la afacerea Partygate, compromiţându-şi viitorul politic, transmite AFP, potrivit agerpres.

Chiar în ziua în care Boris Johnson a împlinit 59 de ani, aleşii Camerei Comunelor au susţinut concluziile comisiei parlamentare privind privilegiile acestuia şi sancţiunile recomandate împotriva fostului şef al guvernului.

Citeşte şi: Lungul drum al mâlului produs de distrugerea barajului de la Kahovka. Ce riscuri sunt pentru litoralul românesc – Black News

Cu 354 de voturi pentru şi doar şapte împotrivă, raportul a fost aprobat de Camera Comunelor, care are un total de 650 de aleşi. Mulţi s-au abţinut, inclusiv prim-ministrul Rishi Sunak.

Boris Johnson, care a fost nevoit să demisioneze din Downing Street vara trecută după o serie de scandaluri, s-a trezit acum fără permisul de acces în sediul Parlamentului, pe care foştii premieri îl au de obicei.


Raportul de 106 de pagini publicat joi recomanda şi suspendarea sa din Parlament timp de 90 de zile, ceea ce ar fi dus la alegeri anticipate în circumscripţia sa, dar fostul lider şi-a depus mandatul de deputat la scurt timp după ce a obţinut concluziile documentului.

Impactul concret al acestei consultări a deputaţilor est redus, dar reprezintă o umilinţă pentru politicianul conservator carismatic şi controversat. Boris Johnson a numit raportul o “vânătoare de vrăjitoare” şi, după lansarea sa, l-a calificat drept un “asasinat politic”.

În raport, comisia a concluzionat că Boris Johnson “a indus în eroare Camera cu privire la o chestiune de cea mai mare importanţă pentru Parlament şi pentru public” şi aceasta “de mai multe ori”.

Potrivit presei britanice, fostul premier le-a cerut susţinătorilor săi să se abţină mai degrabă decât să se opună raportului.

Deputaţi conservatori şi ai opoziţiei s-au succedat timp de mai bine de cinci ore în Camera Comunelor pentru a-şi exprima opinia cu privire la raport, dar şi despre fostul premier şi Partygate, petrecerile în aer liber care au avut loc în plin lockdown în timpul pandemiei de COVID-19.

Prim-ministrul Rishi Sunak, a cărui rivalitate cu Boris Johnson este vizibilă mult ca niciodată, nu s-a prezentat la dezbatere, spunând că nu vrea să “influenţeze” votul, dar această atitudine i-a atras acuzaţii de “slăbiciune” din partea laburiştilor.

Fostul prim-ministru conservator Theresa May a cerut tuturor parlamentarilor să voteze în favoarea concluziilor raportului pentru a “ajuta la restabilirea încrederii în democraţia noastră parlamentară”.

Fostul lider, care în curând va fi tată pentru a opta oară, rămâne popular în cadrul partidului său pentru că a implementat Brexitul. În 2019, el a ajuns la putere după o mare victorie electorală. Însă, potrivit unui sondaj, 69% dintre britanici şi 51% dintre alegătorii conservatori cred că acesta a minţit Parlamentul.

Boris Johnson, fost jurnalist, şi-a găsit deja un nou loc de muncă. El a fost angajat ca editorialist de tabloidul conservator Daily Mail.

Citeşte şi: Macron și prințul moștenitor saudit: interese nu întotdeauna convergente – Black News

Duminică, o nouă înregistrare video publicată de ziarul The Mirror, în care membri ai Partidului Conservator dansează la o petrecere în timpul pandemiei sfidând regulile de distanţare, a stârnit o puternică dezaprobare în rândul opiniei publice. Şi aceasta într-un moment în care guvernul conservator este mai mult ca niciodată sub presiune în lupta împotriva inflaţiei şi a creşterii ratelor dobânzilor care determină creşterea vertiginoasă a creditelor ipotecare.

La cel mai scăzut nivel în sondajele de opinie faţă de opoziţia laburistă, Partidul Conservator, aflat la putere de 13 ani, se va confrunta cu patru alegeri parţiale în lunile următoare. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.