StiripesurseDiasporaParlamentarii ruşi au introdus o taxă specială care vizează profitul excesiv...

Parlamentarii ruşi au introdus o taxă specială care vizează profitul excesiv al Gazprom

Publicat:

Parlamentarii ruşi au aprobat marţi introducerea unei taxe excepţionale pentru profiturile excesive înregistrate de grupul energetic Gazprom, o mişcare care va aduce zeci de miliarde de dolari la bugetul statului în contextul exploziei cotaţiilor la gaze naturale, transmite Bloomberg, potrivit agerpres

Cel mai mare producător mondial de gaze naturale urmează să plătească o sumă suplimentară de 1.250 miliarde de ruble (22,2 miliarde de dolari) pentru extracţia de resurse minerale începând din septembrie şi până în noiembrie, adică 416 miliarde de ruble în fiecare lună, potrivit unui proiect de lege adoptat marţi de Duma de Stat, camera inferioară a Parlamentului rus. Actul normativ are însă nevoie de aprobarea camerei superioare şi a preşedintelui.

Citește și :  Premierul ucrainean: Oligarhii ruși ar trebui să plătească nota de plată pentru reconstrucție

Preţurile de referinţă la gaze naturale în Europa s-au dublat în acest an, pe măsură ce invadarea Ucrainei de către Rusia şi sancţiunile impuse ulterior Moscovei au generat riscuri la adresa aprovizionării cu gaze. În paralel, exporturile de gaze ale Gazprom către principalele sale pieţe s-au redus începând din luna martie, pe măsură ce livrările de gaze ruseşti către unele state europene au fost oprite complet iar livrările către alte state au fost serios diminuate.

În pofida diminuării livrărilor de gaze, veniturile realizate de gigantul rus au crescut odată cu explozia preţurilor la gaze. După ce va fi aprobată, taxa pe profiturile suplimentare va direcţiona o parte mai mare din veniturile Gazprom către Guvernul Rusiei, cel mai mare acţionar la gigantul energetic, în loc să fie distribuită către toţi investitorii.


Săptămâna trecută, la Adunarea Generală Anuală, acţionarii Gazprom au votat împotriva acordării unor dividende în valoare de 1.240 miliarde de ruble pentru anul 2021, apreciind că plata dividendelor nu ar fi o mişcare rezonabilă în contextul actual.

Având în vedere că statul rus deţine puţin peste 50% din acţiunile Gazprom, noua taxă specială este mult mai benefică pentru bugetul statului rus decât propunerea de dividende, respinsă de acţionari.

Citește și : Şeful spionajului militar ucrainean: Războiul declanşat de Rusia în Ucraina s-ar putea încheia anul viitor

“Desigur trebuie să fim pregătiţi să ne îndeplinim obligaţia de a plăti taxe mai mari”, a declarat săptămâna trecută directorul financiar de la Gazprom, Famil Sadygov.

Gazprom, primul producător mondial de gaze naturale, asigură o treime din necesarul de gaze naturale al Europei. Grupul rus aprovizionează Europa cu gaze naturale prin trei rute principale: conductele din Ucraina, ruta Yamal-Europe, via Belarus şi Polonia, precum şi gazoductul Nord Stream, care face legătura între Rusia şi Germania, via Marea Baltică.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.