StiripesurseDiasporaParlamentul austriac adoptă o reformă a beneficiilor sociale care presupune reducerea...

Parlamentul austriac adoptă o reformă a beneficiilor sociale care presupune reducerea drepturilor băneşti pentru străini

Publicat:

Străinii şi familiile mari vor fi principalele categorii vizate de reduceri ale beneficiilor sociale în Austria, în baza unei reforme care a fost votată joi în parlament de partidele de dreapta la putere în Austria, relatează dpa, scrie Agerpres.

Deşi cuantumul minim standard al beneficiilor sociale este stabilit la 885 de euro pe lună, străinii vor primi cu 300 de euro mai puţin începând din iunie, cu excepţia situaţiei în care dau dovadă de aptitudini medii de germană sau avansate de engleză.

Citește și : May vrea ca acordul cu UE să fie aprobat de parlamentul britanic înainte de inaugurarea noului PE

 

Părinţii vor primi 221 şi respectiv 133 de euro pentru primul şi al doilea copil, dar numai 44 de euro pentru fiecare copil în plus.


Noile reglementări îi afectează în special pe imigranţi, care au tendinţa de a avea mai mulţi copii decât austriecii, notează dpa.

“Numărul străinilor care primesc beneficii sociale minime trebuie limitat în favoarea austriecilor nevoiaşi”, a declarat parlamentarul Dagmar Belakowitsch, membru al Partidului Libertăţii (FPOe) în cadrul legislativului.

“Aptitudinile de germană sunt o cerinţă cheie pentru integrarea pe piaţa muncii şi pentru funcţionarea societăţii noastre”, a declarat şeful grupului parlamentar al Partidului Popular austriac, August Woeginger.

Din media de 239.000 de persoane care au primit acest tip de beneficii în 2017, aproape jumătate erau străini şi aproape o treime refugiaţi, potrivit celor mai recente statistici oficiale.

Citește și : Kim Jong Un readuce la viaţă ‘legăturile istorice’ cu Moscova – VIDEO

Opoziţia liberală şi partidele de stânga au criticat amendamentele reformei beneficiilor sociale, afirmând că adâncesc diviziunile sociale şi alimentează sărăcia.

“Este credinţa noastră fermă că nu trebuie să stigmatizăm anumite grupuri sau persoane”, a declarat şefa Partidului Social-Democrat, Pamela Rendi-Wagner.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un tânăr moldovean a murit într-un accident moto din Italia

Un tânăr de 25 de ani din Republica Moldova și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în timpul nopții în centrul stațiunii Giardini Naxos...

Un moldovean a fost găsit MORT într-o mașină furată, scufundată într-un canal din Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.