StiripesurseDiasporaParlamentul bulgar a adoptat o lege anticorupţie cerută de Comisia Europeană

Parlamentul bulgar a adoptat o lege anticorupţie cerută de Comisia Europeană

Publicat:

Parlamentul bulgar a adoptat miercuri, cu numai zece zile înaintea preluării de către Bulgaria a preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene, o lege anticorupţie cerută de mult timp de Comisia Europeană, transmite AFP.

Conform noii legi, o instituţie unică va înlocui mai multe organe existente care, potrivit executivului comunitar, nu au obţinut rezultate concrete. Şeful noii instituţii va fi numit de parlament şi nu de către preşedinte, conform agerpres .

Actualul şef al statului bulgar, Rumen Radev, susţinut de opoziţia social-democrată, şi-a anunţat intenţia de a se opune prin veto noii legi.

Citește și : Ungaria va impune dreptul de veto împotriva acţiunii contra Poloniei (Zsolt Semjen)

Opoziţia a criticat legea care nu serveşte, în opinia sa, ‘decât la a răspunde formal cererilor Bruxellesului’ fără a furniza, totuşi, garanţii ale eficienţei pe fond, în contextul în care Bulgaria va deţine, în primul semestru al anului viitor, preşedinţia prin rotaţie a Consiliului UE.


Două precedente proiecte de legi care autorizau denunţurile anonime au fost respinse în ultimii doi ani, majoritatea parlamentară estimând că drepturile persoanelor vizate nu erau garantate.

Potrivit Transparency International, Bulgaria este ţara unde nivelul perceput al corupţiei este cel mai ridicat din Uniunea Europeană.

De la aderarea la UE în 2007, Bulgaria şi România fac obiectul Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV) impus de Comisia Europeană pentru monitorizarea progreselor înregistrate în reforma justiţiei şi combaterea corupţiei

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

Familiile cu copii născuți peste hotare pot beneficia de indemnizații din R. Moldova

Familiile din Republica Moldova care au copii născuți în străinătate pot beneficia de indemnizația unică la naștere și de indemnizația lunară pentru îngrijirea copilului,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.