StiripesurseDiasporaParlamentul bulgar califică drept genocid foametea provocată de regimul sovietic în...

Parlamentul bulgar califică drept genocid foametea provocată de regimul sovietic în Ucraina în anii ’30

Publicat:

Parlamentul bulgar, profund divizat cu privire la relaţiile cu Rusia, a declarat miercuri drept “genocid” foametea provocată în anii ’30 ai secolului trecut de ani de regimul stalinist în Ucraina, foamete cunoscută ca “Holodomor”, termen care în limba ucraineană înseamnă exterminare prin înfometare, potrivit agerpres

În favoarea rezoluţiei au votat 134 din cei 240 de deputaţi ai parlamentului bulgar, relatează agenţia EFE. Împotrivă au votat 25 de deputaţi, toţi din formaţiunea naţionalistă Vazrajdane (Renaşterea). Ceilalţi deputaţi care nu se regăsesc în vot nu au fost prezenţi, printre aceştia numărându-se şi cei din Partidul Socialist Bulgar, formaţiunea cu legături apropiate cu Rusia.

Citește și : Germania îşi înzestrează armata cu opt sisteme de apărare aeriană IRIS-T

Propunerea de a declara Holodomorul a venit din partea formaţiunilor pro-occidentale Bulgaria Democratică şi partidul conservator GERB. Aceste două partide se numără de asemenea printre cele care au susţinut rezoluţia adoptată în decembrie de parlamentul bulgar de a oferi ajutor militar Ucrainei în faţa agresiunii ruse.

Rezoluţia adoptată miercuri de legislativul bulgar prevede că ultima zi de sâmbătă din luna noiembrie va fi declarată Zi de Omagiere şi Amintire a victimelor Holodomorului.


Parlamentul European a declarat pe 15 decembrie Holodomorul drept genocid.

Citește și : Ruşii îi acuză pe americani că au distrus baza legală a tratatului Noul START

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.