StiripesurseȘtirile zileiParlamentul din Ecuador deschide o nouă procedură pentru destituirea preşedintelui Lasso

Parlamentul din Ecuador deschide o nouă procedură pentru destituirea preşedintelui Lasso

Publicat:

Parlamentul Ecuadorului deschide marţi o procedură de destituire împotriva impopularului preşedinte conservator Guillermo Lasso, cea de-a doua în mai puţin de un an în această ţară sud-americană marcată de dispute politice şi violenţe, transmite AFP, potrivit agerpres.

Stânga, majoritară în parlamentul monocameral, vede în această procedură o ocazie de a înlătura guvernul de dreapta şi de a se întări după căderea liderului său, fostul preşedinte Rafael Correa (2007-2017), condamnat în contumacie la 8 ani de închisoare pentru corupţie şi aflat în exil în Belgia.

Vezi şi: Cel puţin 6 oameni au murit într-un hotel cuprins de flăcări – VIDEO – Black News

Lasso, un fost bancher în vârstă de 67 de ani, la putere din 2021, este acuzat de fraude în legătură cu un contract al companiei de stat de transport petrolier Flopec. Preşedintele neagă acuzaţiile şi spune că administraţia sa a făcut modificări la contract – semnat înainte de mandatul său – în beneficiul statului.

Deputaţii au mai încercat destituirea lui Lasso în iunie 2022, când în Ecuador aveau loc manifestaţii violente împotriva costului ridicat al vieţii, însă nu au reuşit să întrunească suficiente voturi, din cauza divizării opoziţiei.


Actualul proces de destituire se va deschide marţi la ora locală 10:00 (15:00 GMT) şi ar putea dura câteva zile. Pentru destituirea preşedintelui este necesar ca moţiunea să primească votul a cel puţin 92 de deputaţi din totalul de 137.

Susţinătorii lui Lasso şi aliaţii lor nu dispun decât de 25 de mandate, faţă de cele 49 ale taberei pro-Coreea, acestora adăugându-li-se cei 26 de deputaţi ai Pachakutik, puternicul braţ politic al mişcării indigenilor.

Mai multe organizaţii sociale ostile lui Lasso au prevăzut să manifesteze marţi în timpul procesului, la care preşedintele va avea la dispoziţie trei ore pentru a-şi prezenta apărarea în faţa parlamentului.

El dispune totuşi de un atu important: mecanismul constituţional supranumit ‘moartea încrucişată’, ce i-ar permite ca, înainte de a pleca de la putere, să dizolve parlamentul şi să convoace alegeri legislative anticipate.

Dacă va fi demis, Lasso va fi înlocuit de vicepreşedintele Alfredo Borrero.

Toate aceste frământări politice au loc într-o ţară confruntată de multe luni cu un val de violenţe într-o luptă de putere între bande implicate în traficul de droguri.

Citeşte şi: Ucraina, o ţară PUTRED de coruptă! Preşedintele Curţii Supreme de Justiţie a fost prins când lua o ŞPAGĂ uriaşă – Black News

Potrivit Reuters, parchetul general a anunţat luni arestarea unui fost ministru al energiei şi minelor, Xavier Vera, pentru acuzaţii de corupţie legate de compania petrolieră de stat Petroecuador.

Vera, care a demisionat în octombrie, a negat acuzaţiile, etichetându-le drept scandaloase şi un efort de discreditare a guvernului preşedintelui Lasso. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Maia Sandu l-a felicitat pe noul premier britanic și îl invită în vizită la Chișinău

Președintele R. Moldova, Maia Sandu, i-a adresat un mesaj de felicitare noului prim-ministru al Marii Britanii, Andy Burnham, cu ocazia alegerii sale la șefia...

Ucigaşul lui Nicolae Andronati a fost condamnat la ani grei de închisoare

Bărbatul care l-a ucis cu deosebită cruzime pe fostul prim-viceprim-ministru al Republicii Moldova și semnatar al Declarației de Independență, Nicolae Andronati, a fost condamnat...

VIDEO Premierul desemnat Vasile Tofan îşi prezintă planul de guvernare în plenul Parlamentului

Deputații se întrunesc în ședința plenară a Parlamentului. Pe ordinea de zi se regăsește proiectul privind aprobarea Programului de activitate al Guvernului condus de...

VIDEO Droguri vândute într-un magazin de carne din Soroca

Trei persoane au ajuns în arest preventiv pentru 72 de ore, după ce polițiștii și procurorii PCCOCS au destructurat o rețea specializată în trafic...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.