StiripesurseDiasporaParlamentul European a adoptat regulile de protecție a avertizorilor de integritate

Parlamentul European a adoptat regulile de protecție a avertizorilor de integritate

Publicat:

Parlamentul European (PE) a adoptat marţi regulile care protejează avertizorii de integritate în UE, astfel încât aceştia să poată avertiza direct opinia publică asupra unor fraude, fără a se teme de represalii, se menţionează într-un comunicat al PE, potrivit agerpres.

Noile norme, adoptate cu 591 de voturi pentru, 29 împotrivă şi 33 de abţineri, convenite deja de negociatorii Parlamentului cu miniştrii UE, conţin noi reglementări la nivel european pentru protecţia avertizorilor de integritate ce semnalează încălcări ale dreptului european în diverse domenii, precum achiziţiile publice, serviciile financiare, spălarea de bani, siguranţa produselor sau a transportului, siguranţa nucleară, sănătatea publică, protecţia consumatorilor sau a datelor.

Citește și: Emmanuel Macron promite reconstrucția catedralei Notre-Dame – VIDEO

Cei care dezvăluie informaţii dobândite în context profesional asupra unor activităţi ilegale sau dăunătoare vor fi mai bine protejaţi de noi reglementări europene aprobate marţi.

Pentru a garanta siguranţa potenţialilor avertizori de integritate şi confidenţialitatea informaţiilor dezvăluite, noile norme permit dezvăluirea informaţiilor fie la nivel intern al organizaţiei în cauză, fie direct autorităţilor naţionale competente, precum şi instituţiilor, organismelor sau agenţiilor europene.


În cazurile în care nu a fost luată nicio măsură adecvată ca răspuns la semnalarea iniţială sau dacă există un pericol iminent la adresa interesului public sau un risc de represalii, avertizorii vor fi în continuare protejaţi dacă vor decide să facă publice informaţiile.

Reglementările interzic în mod explicit represaliile şi introduc măsuri de protecţie pentru a împiedica suspendarea, retrogradarea şi intimidarea sau confruntarea avertizorului cu alte forme de represalii. Cei care oferă sprijin avertizorului, cum ar fi facilitatorii, colegii sau rudele, sunt de asemenea protejaţi.

Citeşte şi:  Brexit: Preşedinta Lituaniei nu exclude noi alegeri sau un al doilea referendum Regatul Unit

Statele membre trebuie să se asigure că avertizorii de integritate au acces gratuit la informaţii şi consultanţă complete şi independente cu privire la procedurile şi căile de atac disponibile, precum şi asistenţă juridică în timpul procedurilor. În timpul procedurilor judiciare, avertizorii pot beneficia, de asemenea, de sprijin financiar şi psihologic.

Raportorul Virginie Roziere (S&D, Franţa) a declarat: “Scandalurile recente, cum ar fi LuxLeaks, Panama Papers sau Football leaks, au adus în atenţie problematicile cu care se confruntă astăzi avertizorii de integritate. În ajunul alegerilor europene, Parlamentul s-a reunit pentru a transmite un semnal puternic: a auzit preocupările cetăţenilor săi şi a impus reguli ferme care să garanteze siguranţa acestora şi a celor care aleg să vorbească deschis”

Citește și: Bernie Sanders, candidat pentru Casa Albă și critic virulent al bogaților americani, a devenit el însuși milionar

Reglementările urmează a fi aprobate şi de către miniştrii UE. Statele membre vor avea apoi doi ani la dispoziţie pentru a se conforma cu regulile prevăzute de directivă.

În prezent, doar 10 ţări UE (Franţa, Ungaria, Irlanda, Italia, Lituania, Malta, Olanda, Slovacia, Suedia şi Regatul Unit) oferă o protecţie juridică completă. În celelalte ţări, protecţia este doar parţială sau se aplică anumitor sectoare sau categorii de angajaţi.

Un studiu realizat în 2017 de către Comisia Europeană a estimat că pierderea potenţialelor avantaje datorate lipsei de protecţie a avertizorilor de integritate, numai în cadrul achiziţiilor publice, se situează între 5,8 şi 9,6 miliarde EUR pe an la nivel UE.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

SCLAVI moldoveni într-o fabrică de ţigări din Italia

21 de muncitori din Republica Moldova și Ucraina au fost descoperiți în Italia, într-o fabrică ilegală de țigări, unde erau ținuți și puși să...

Violenţe într-un cuplu de moldoveni din Italia: Femeia a pierdut sarcina!

Un moldovean de 43 de ani, stabilit în orașul italian Padova, a fost arestat preventiv după o anchetă care a scos la iveală ani...

O nouă ediție a programului DOR: Copiii din diasporă pot depune dosarele

Copii și tineri din Republica Moldova și cei din familiile stabilite în străinătate pot participa la programul guvernamental „DOR - Diasporă, Origini, Reveniri”, ediția...

Un moldovean a murit într-un accident grav petrecut în Italia

Un bărbat originar din Chișinău a murit în urma unui grav accident rutier produs pe 7 aprilie, în provincia Mantova, Italia. Victima avea 32...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.