StiripesurseDiasporaParlamentul European acuză Malta de deficienţe în combaterea corupţiei

Parlamentul European acuză Malta de deficienţe în combaterea corupţiei

Publicat:

Parlamentul European a adoptat joi o rezoluţie care consemnează lipsa de progrese suficiente în combaterea corupţiei în Malta, informează AFP, potrivit agerpres.  

La cinci ani de la asasinarea jurnalistei malteze Daphne Caruana Galizia, spălarea de bani şi corupţia la nivel înalt pe care le ancheta aceasta continuă în ţara ei, arată textul pentru care au votat 564 de europarlamentari, în timp ce doar 10 au fost împotrivă şi 17 s-au abţinut.

Citește și : SUA: Val de inculpări în urma unor transferuri de tehnologie în Rusia

Recomandările raportului final al anchetei publice a asasinatului au fost implementate doar “cu lacune”, a apreciat legislativul european reunit la Strasbourg, care a cerut judecarea “tuturor persoanelor implicate, la toate nivelurile”, în uciderea jurnalistei.

Vineri, o instanţă din La Valetta i-a condamnat la câte 40 de ani de închisoare pe doi fraţi care au realizat, amplasat şi detonat bomba care a aruncat în aer autoturismul condus de Caruana Galizia în octombrie 2017. Anul trecut, un alt bărbat implicat în atentat a fost pedepsit cu 15 ani de închisoare. Însă omul de afaceri Yorgen Fenech, suspectat că a comandat asasinatul, nu a fost încă judecat; el susţine că nu a fost implicat în niciun fel.


Preşedinta PE, malteza Roberta Metsola, a promis luni în plen că instituţia pe care o conduce va transforma “durerea în hotărâre pentru a asigura nu doar cele mai bune legi pentru toţi, ci şi justiţie pentru toate persoanele implicate în crimă”.

Comisarul european pentru justiţie, Didier Reynders, a arătat că “este fundamental, la cinci ani de la fapte, ca ancheta penală în curs să fie dusă la bun sfârşit în întregime şi în special ca aceia care au comandat asasinatul să fie traşi la răspundere în instanţă”.

Citește și : Liz Truss îşi anunţă demisia din funcţia de premier după 45 de zile de mandat

Eurodeputata ecologistă franceză Gwendonline Delbos-Corfield, coautoare a textului rezoluţiei, a afirmat că atacurile împotriva unor jurnalişti din Uniunea Europeană au în comun în continuare “legătura între organizaţiile infracţionale, oamenii politici şi corupţie”.

Ca un omagiu pentru Daphne Caruana Galizia, Parlamentul European a instituit un premiu pentru jurnalism în valoare de 20.000 de euro. La a doua ediţie, distincţia le-a fost acordată miercuri, la Strasbourg, jurnaliştilor Clement Di Roma şi Carol Valade, pentru un documentar despre influenţa rusă în Republica Centrafricană.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.