StiripesurseExterneParlamentul European adoptă Pactul Verde, o legislaţie-cheie care vizează să oprească...

Parlamentul European adoptă Pactul Verde, o legislaţie-cheie care vizează să oprească declinul biodiversităţii

Publicat:

Parlamentul European adoptă Pactul Verde, o legislaţie-cheie care vizează să oprească declinul biodiversităţii

Parlamentul European (PE) a adoptat marţi o legislaţie care vizează să oprească declinul biodiversităţii şi care le impune statelor membre ale Uniunii Europene (UE) să repare ecosistemele deteriorate, în pofida unei opoziţii aprige a dreptei împreună cu unele organizaţii agricole, relatează AFP.

Europdeputaţii, reuniţi în sesiune plenară la Strasbourg, au validat – cu o majoritate de doar 15 voturi – un acord la care au ajuns în noiembrie negociatori ai PE şi statelor membre asupra acesteui text-cheie al ”Pactului Verde”, potrivit stiripesurse.ro.

Citește și : America este principalul furnizor al Europei de ţiţei, motorină şi gaze naturale lichefiate

În vederea unei intrări în vigoare a Pactului Verde este necesară o confirmare a textului de către statele membre.

Textul îi obligă pe Cei 27 să impună – pănă în 2030 – măsuri de restaurare pe 20% dintre terenurile şi spaţiile maritime din întreaga Uniune Europeană.


Habitate specifice au fost listate – zone umede, păduri, râuri, pajişti submarine -, iar fiecare stat urmează să restaureze până în 2030 cel puţin 30% dintre aceste habitate aflate în stare proastă – cu prioritate zone Natura 2000.

Rezultatul votului era foarte incert, după ce Partidul Popular European (PPE, dreapta), primul grup din PE, le-a cerut luni aleşilor săi să voteze împotriva acestui text, iar extrema dreaptă a depus amendamente în vederea unei respingeri.

Eurodeputaţii de centru şi de stânga, împreună cu ONG-uri de mediu, şi-au exprimat uşurarea după vot.

În urma unei ”campanii agresive a PPE” şi ”în pofida unor tentative de sabotaj ale extremei drepte (…), (am obţinut) o victorie a fiinţelor vii, a agricultorilor, a tuturor europenilor”, a reacţionat aleasa ecologistă Marie Toussaint.

Cu trei luni înaintea alegerilor europene, aleşii conservatori şi-au reafirmat neîncrederea în ”Green Deal”, un ansamblu vast de reglementări de mediu. denunţate aprig de recente manifestaţii agricole.

CONSERVATORII, FURIOŞI

”Noi credem în continuare că este vorba despre o lege prost redactată (…). Le impunem reguli birocratice suplimentare agricultorilor noştri” în contextul în care producţia alimentară se află sub presiune, denunţa marţi germanul Manfred Weber, preşedintele grupului parlamentar al PPE.

În urma unor presiuni ale dreptei, după o bătălie aspră, Parlamentul European a golit în mare parte de conţinut proiectul legislativ.

Conservatorii au denunţat menţionarea unui obiectiv – deşi doar orientativ – de extindere a zonelor ”de mare diversitate” – garduri vii , izuri, pomi fructiferi – pe 10% dintre terenurile agricole din întreaga Uniune Europeană, abandonat devreme.

PE a eliminat articolul care viza terenurile agricole.

Acest articol a fost reintrodus în urma unor negocieri cu statele mebre UE, însă într-o formă ”îndulcită”.

Potrivit acordului final, statele membre UE urmează doar să vizeze ”tendinţe de creştere” ale unor indicatori – fluturi, carbon în sol, terenuri agricole ”de o mare diversitate”.

Citește și : Rusia a ocupat peste 300 de kilometri pătraţi din Ucraina în 2024

Textul prevede ca cel puţin 30% dintre turbăriile drenate folosite în agricultură să fie restabilite până în 2030 – inclusiv cel puţin un sfert prin reinundarea acestora.

Dreapta denunţă un risc al unei fragilizări a randamentelor, în pofida unei posibile flexibilităţi a statelor în acest dosar şi unor inundări facultative în privinţa agricultorilor.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

România, pe ultimul loc în UE la numărul angajaților din cultură

În timp ce aproape 9 milioane de europeni lucrează în domenii precum arta, muzica, teatrul sau patrimoniul cultural, România rămâne mult sub media europeană,...

O destinație preferată de turiști europeni, afectată de o problemă care îngrijorează autoritățile

O destinație de vacanță preferată de milioane de turiști europeni este vizată de avertismente privind calitatea apei de pe unele plaje. Specialiștii atrag atenția...

JD Vance a devenit tată pentru a patra oară

Vicepreședintele Statelor Unite, JD Vance, și soția sa, Usha Vance, au anunțat duminică nașterea celui de-al patrulea copil al familiei. Băiețelul, care a primit numele...

Persoanele care trăiesc în zone cu trafic intens ar putea avea un risc mai mare de Parkinson

Expunerea pe termen lung la zgomotul traficului rutier a fost asociată cu un risc mai ridicat de a dezvolta boala Parkinson, probabil din cauza...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.