StiripesurseDiasporaParlamentul European 'condamnă în termenii cei mai fermi' legea anti-LGBTIQ din...

Parlamentul European ‘condamnă în termenii cei mai fermi’ legea anti-LGBTIQ din Ungaria

Publicat:

Parlamentul European (PE) a adoptat joi o rezoluţie care descrie legislaţia anti-LGBTIQ din Ungaria ca încălcând în mod clar drepturile fundamentale consacrate în Carta drepturilor fundamentale a UE, în tratate şi în legislaţia UE privind piaţa internă, informează un comunicat al PE, potrivit agerpres

Legea a fost descrisă de textul rezoluţiei drept “un alt atac la adresa democraţiei, a statului de drept şi a drepturilor fundamentale”. Rezoluţia a fost adoptată cu 459 de voturi ‘pentru’, 147 ‘împotrivă’ şi 58 de abţineri,

Citește și : Ultimele declaraţii ale lui Dominic Raab ÎNGRIJOREAZĂ Kremlinul

PE subliniază că acesta nu este un incident izolat, ci “mai degrabă constituie un alt exemplu intenţionat şi premeditat de dezmembrare treptată a drepturilor fundamentale în Ungaria”, unde fobia faţă de persoanele LGBTIQ sponsorizată de stat şi campaniile de dezinformare au devenit instrumente de cenzură politică.

Aceste încălcări ale drepturilor omului fac parte dintr-o agendă politică mai amplă de combatere a democraţiei şi a statului de drept, inclusiv a libertăţii mass-mediei, şi ar trebui considerate o încălcare sistematică a valorilor UE, consideră eurodeputaţii.


Manifestările recente ale acestei atitudini includ modificarea Constituţiei ţării pentru a declara că “mama este o femeie, iar tatăl un bărbat”, precum şi interzicerea de facto a recunoaşterii juridice a genului pentru persoanele transgen şi intersexuale. În acest context, se notează în comunicatul PE, eurodeputaţii îşi afirmă angajamentul ferm de a apăra drepturile copiilor, declarând că toleranţa, acceptarea şi diversitatea ar trebui să servească drept principii directoare pentru a asigura respectarea intereselor copilului.

Eurodeputaţii solicită Comisiei Europene să iniţieze o procedură accelerată de constatare a neîndeplinirii obligaţiilor şi să utilizeze toate instrumentele din cadrul Curţii de Justiţie a UE, cum ar fi măsurile provizorii şi penalităţile pentru neconformitate, dacă este necesar.

Ei cer, de asemenea, statelor membre să sesizeze CJUE în cazul în care Comisia nu acţionează şi să lanseze o cerere interstatală la Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

În plus, PE atrage atenţia asupra unei serii de probleme din Ungaria, unde Regulamentul privind statul de drept ar trebui să fie declanşat imediat pentru a proteja bugetul UE şi îşi exprimă profunda îngrijorare cu privire la faptul că este posibil ca Planul de redresare şi rezilienţă al Ungariei să nu fie conform cu dreptul UE.

PE solicită, de asemenea, Consiliului UE şi Comisiei Europene să deblocheze Directiva privind combaterea discriminării şi să dea curs iniţiativei sale privind instituirea unui mecanism permanent al UE pentru democraţie, statul de drept şi drepturile fundamentale.

Alarmaţi de faptul că legislaţia maghiară seamănă cu “legea privind propaganda LGBT” din 2013 din Rusia, eurodeputaţii solicită Comisiei Europene să investigheze în profunzime finanţarea campaniilor anti-LGBTIQ în Europa, se mai precizează în comunicatul PE.

Citește și : Autorităţile iraniene se scuză pentru desele pene de curent din toată ţara

La 15 iunie 2021, Parlamentul Ungariei a votat aproape în unanimitate, cu 157 de voturi la 1, în favoarea unor norme care, sub pretextul combaterii pedofiliei, restrâng libertatea de exprimare şi drepturile copiilor prin interzicerea prezenţei conţinutului LGBTIQ în materialele educaţionale sau în emisiunile TV pentru persoanele cu vârsta sub 18 de ani. Noua lege a intrat în vigoare joi.

 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un tânăr moldovean a murit într-un accident moto din Italia

Un tânăr de 25 de ani din Republica Moldova și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în timpul nopții în centrul stațiunii Giardini Naxos...

Un moldovean a fost găsit MORT într-o mașină furată, scufundată într-un canal din Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.