Parlamentul European a adoptat marţi o propunere a Conferinţei preşedinţilor (din care fac parte preşedintele PE şi liderii grupurilor politice) cu privire la calendarul co-legislativului european pentru anul 2024, când au loc alegeri europene în cele 27 de state membre ale Uniunii Europene, indică un comunicat postat pe website-ul PE, potrivit agerpres.
Anul viitor, Parlamentul European are programate 14 sesiuni plenare, dintre care 11 sesiuni de câte patru zile la Strasbourg, două sesiuni de câte două zile la Bruxelles şi o sesiune de o zi la Bruxelles cu ocazia Zilei de comemorare a victimelor Holocaustului.
Citește și : POTOP în Cuba! Trei oameni au murit şi mii de evacuări
Alegerile pentru Parlamentul European se vor desfăşura în perioada 6 – 9 iunie 2024.
Datele sesiunilor plenare din 2024 ale Parlamentului European sunt 15-18 ianuarie, 25 ianuarie, 5-8 februarie, 26-29 februarie, 11-14 martie, 10-11 aprilie, 22-25 aprilie, 16-19 iulie, 16-19 septembrie, 7-10 octombrie, 21-24 octombrie, 13-14 noiembrie, 25-28 noiembrie şi 16-19 decembrie.
Parlamentul European îşi stabileşte calendarul anual de lucru pe baza unei propuneri a Conferinţei preşedinţilor.
Citește și : Macron: Contraofensiva ucraineană va dura ‘câteva săptămâni, chiar luni’ – VIDEO
Calendarul PE este împărţit în sesiuni plenare şi reuniuni şi cuprinde 12 sesiuni de câte patru zile la Strasbourg (cu excepţia anilor când au loc alegeri europene) şi minisesiuni adiţionale la Bruxelles, două săptămâni pe lună pentru reuniuni ale comisiilor PE şi ale delegaţiilor interparlamentare, o săptămână pe lună pentru reuniuni ale grupurilor politice şi patru săptămâni pe an în care eurodeputaţii se concentrează exclusiv pe activitatea în circumscripţiile electorale.











