StiripesurseDiasporaParlamentul European şi ţările UE au stabilit bugetul pentru 2022

Parlamentul European şi ţările UE au stabilit bugetul pentru 2022

Publicat:

Negociatorii Parlamentului European şi cei ai guvernelor statelor membre ale Uniunii Europene au convenit, după discuţii încheiate în cursul nopţii de luni spre marţi, bugetul pe 2022 al Uniunii, care se va cifra la 169,5 miliarde de euro, transmite dpa, potrivit agerpres., citând informaţii din ambele părţi.

Cifra reprezintă o majorare cu circa 5 miliarde de euro faţă de planificarea bugetară pentru anul în curs.

Citeşte şi: Un număr record de americani și-au părăsit locul de muncă în septembrie – Black News

Printre obiectivele bugetului se află combaterea consecinţelor economice ale pandemiei de COVID-19 şi promovarea protecţiei mediului.

O mare parte din fonduri va continua să fie folosită pentru subvenţiile către fermieri şi regiunile mai puţin dezvoltate din statele UE.


Un diplomat a comentat, la scurt timp după obţinerea acordului, că s-a putut ajunge la un compromis rezonabil după negocieri îndelungate şi dure cu Parlamentul European, şi că bugetul va întări Europa şi capacitatea acesteia de acţiune.

Un punct disputat în negocieri a fost solicitarea Parlamentului European de suplimentare a personalului său cu 300 de angajaţi. Statele membre au considerat că nu există justificare suficientă pentru această cerere, însă, în cele din urmă, ea a fost acceptată.

Citeşte şi: Pentagonul observă o activitate militară NEOBIŞNUITĂ a Rusiei la graniţa cu Ucraina – Black News

Un alt subiect fundamental a fost suma ce ar trebui pusă la dispoziţie pentru 2022.

Parlamentul European a intrat în negocieri cu o solicitare de 171,8 miliarde de euro, în timp ce statele membre au propus 167,7 miliarde, puţin sub cifra de 167,8 miliarde propusă de comisarul european pentru buget, Johannes Hahn, în prima sa variantă pentru bugetul pe 2022.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

Familiile cu copii născuți peste hotare pot beneficia de indemnizații din R. Moldova

Familiile din Republica Moldova care au copii născuți în străinătate pot beneficia de indemnizația unică la naștere și de indemnizația lunară pentru îngrijirea copilului,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.