StiripesurseDiasporaParlamentul grec va ancheta scandalul interceptărilor ilegale

Parlamentul grec va ancheta scandalul interceptărilor ilegale

Publicat:

Parlamentul grec a creat luni o comisie specială de anchetă pentru a investiga scandalul interceptărilor telefonice care afectează guvernul conservator, relatează AFP, potrivit agerpres.

O majoritate de 142 de deputaţi din cei 299 prezenţi au votat în favoarea unei anchete privind interceptarea socialistului Nikos Androulakis, liderul PASOK-Kinal – al treilea partid din parlamentul grec – şi deputat european.

Citeşte şi: Reactorul nuclear EPR finlandez Olkiluoto-3 a fost decontectat de la reţea din cauza unei probleme neidentificate a turbinei – Black News

Nu a fost înregistrat niciun vot împotrivă, iar cei 157 de parlamentari ai partidului Noua Democraţie, aflat la putere, s-au abţinut, potrivit preşedintelui Parlamentului, Costas Tassoulas.

Scandalul a izbucnit la sfârşitul lunii iulie, când Androulakis a depus o plângere în care susţinea o încercare de monitorizare a telefonului mobil prin programul de spionaj ilegal Predator.


Citeşte şi: Rusia a trimis o baterie de rachete antiaeriene S-300 din Siria în apropiere de Crimeea – Black News

Guvernul conservator grec condus de Kyriakos Mitsotakis se află sub o presiune enormă după dezvăluirile privitoare la supravegherea de către serviciile naţionale de securitate (EYP) a lui Nikos Androulakis.

Acest scandal a dus la două demisii din rândul colaboratorilor premierului Mitsotakis – cea a şefului EYP Panagiotis Kontoleon şi cea a secretarului general al cabinetului prim-ministrului, Grigoris Dimitriadis.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.