StiripesurseDiasporaParlamentul Macedoniei ignoră vetoul prezidenţial şi ratifică din nou acordul cu...

Parlamentul Macedoniei ignoră vetoul prezidenţial şi ratifică din nou acordul cu Grecia

Publicat:

Parlamentul Macedoniei a votat a doua oară pentru a ratifica acordul cu Grecia în vederea redenumirii ţării drept ‘Republica Macedonia de Nord’, trecând astfel peste vetoul impus de preşedintele Gjorge Ivanov, informează joi dpa, potrivit agerpres.

Blocul social-democrat, condus de premierul Zoran Zaev, a ratificat deja acordul în 20 iunie, însă Ivanov a impus veto împotriva acordului, obligând legislativul la un al doilea vot, joi, în timpul căruia 69 dintre cei 120 de parlamentari macedoneni au votat pentru.

Citeşte şi: La fiecare trei zile, un militant al drepturilor omului este asasinat în Columbia

Partidul de opoziţie VMRO a boicotat votul de ambele dăţi, pentru a protesta împotriva acordului, pe care îl consideră o “capitulare” şi o renunţare la numele şi identitatea macedonene.

Este de aşteptat ca Gjorge Ivanov să refuze din nou să-şi pună semnătura sub acest acord, însă el nu mai poate zădărnici aplicarea lui în urma publicării în Monitorul Oficial.


Acordul în vederea schimbării numelui a fost convenit între Zoran Zaev şi omologul său grec Alexis Tsipras, pentru a pune capăt disputei de 27 de ani pe marginea numelui de ‘Macedonia’. Din cauza acestei dispute, Grecia a blocat aderarea Macedoniei la Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) şi demararea negocierilor pentru un statut de membru în Uniunea Europeană.

Citeşte şi: Lech Walesa se alătură protestatarilor din Polonia

După ratificarea acordului, guvernul lui Zoran Zaev va trebui să verifice modificarea în cadrul unui referendum şi apoi să o consolideze în textul Constituţiei.

Abia după aceasta, Tsipras – supus unei puternici presiuni din partea naţionaliştilor greci, care se opun ca ţara vecină să păstreze numele vechii şi actualei provincii greceşti chiar şi însoţit de o specificaţie geografică – va putea să ratifice schimbarea în parlamentul de la Atena. Dacă cel puţin unul dintre aceşti paşi va eşua, acordul va eşua la rândul lui.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.