StiripesurseEconomieParlamentul sincronizează prevederile UE în legislația economică

Parlamentul sincronizează prevederile UE în legislația economică

Publicat:

Parlamentul a armonizat unele prevederi ale legislației naționale în domeniul economic la acquis-ul UE. Deputații au adoptat, în ședința în plen de astăzi, două proiecte de lege care presupun acest lucru.

A fost aprobat proiectul de lege privind promovarea echității și a transparenței pentru întreprinderile utilizatoare de servicii de intermediere online.

Citeşte şi: Bombardament masiv al ruşilor în Ucraina: Zeci de oameni au fost răniţi! – Stiripesurse.md

Astfel, agenții economici care își vând produsele sau serviciile prin intermediul platformelor online vor beneficia de condiții mai previzibile.

Cu votul a 55 de deputați, Parlamentul a adoptat și proiectul de lege privind prevenirea geoblocării nejustificate.


Documentul are drept scop prevenirea discriminării clienților pe bază de cetățenie, naționalitate, domiciliu/reședința temporară ori sediul clienților.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Descoperire istorică: O planetă asemănătoare Pământului are atmosferă

Astronomii au confirmat, în premieră, existența unei atmosfere în jurul unei planete stâncoase din zona locuibilă a altei stele, o descoperire majoră în căutarea...

Un agent Secret Service, suspendat după ce ar fi divulgat în presă deplasările lui JD Vance, în scopuri personale

Un agent al Secret Service din echipa de protecție a vicepreședintelui american JD Vance a fost forţat să îşi ia concediu administrativ și este...

Sofia și Atena înăspresc controlul la frontieră. Centru Polițienesc Comun la Kulata – Promachonas

Bulgaria și Grecia fac un pas esențial pentru întărirea securității și facilitarea traficului transfrontalier, scrie publicația Faktor din Bulgaria. La Sofia, ministrul bulgar de Interne, Ivan...

Marco Rubio: Încheierea războiului va necesita ‘idei noi’. Ce spune de pretenția rușilor ca SUA să nu mai trimită arme Ucrainei

După întâlnirea cu ministrul rus Serghei Lavrov, secretarul de Stat al SUA, Marco Rubio, a declarat că negocierile pentru încheierea războiului din Ucraina sunt...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.