StiripesurseDiasporaParlamentul Slovaciei a respins controversatul proiect de lege privind avortul

Parlamentul Slovaciei a respins controversatul proiect de lege privind avortul

Publicat:

Parlamentul slovac a respins joi un proiect de lege mai restrictiv privind avortul, doar 59 dintre cei 150 de membri ai Consiliului Naţional (forul legislativ) susţinând actul normativ propus, transmite dpa, scrie agerpres.

Partidul Naţional Slovac (SNS), unul dintre cele trei partide din coaliţia guvernamentală, a propus legea care ar fi interzis măsuri considerate ca promovând avortul şi ar fi inclus acţiuni pentru a le forţa să-şi reconsidere deciziile pe femeile care căutau să facă avort.

Citește și : Pelosi cere OFICIAL redactarea actului actul de acuzare împotriva lui Trump

Cel mai controversat aspect al propunerii era cerinţa ca medicii să efectueze o procedură cu ultrasunete asupra femeilor respective, să le arate imaginile fetusului şi ”dacă este tehnic posibil să le difuzeze sunetul bătăilor inimii embrionului”.

Majoritatea deputaţilor slovaci s-au abţinut de la vot sau nu au participat la acesta.


În luna noiembrie, majoritatea parlamentarilor slovaci au indicat că susţin măsura.

Înaintea votului, Amnesty International şi alte 30 de organizaţii pentru drepturile omului au cerut ca propunerea să fie stopată. Ele au argumentat că legea ar limita drepturile femeilor şi ar afecta sănătatea şi bunăstarea lor.

Comisarul pentru drepturilor omului al Consiliului Europei, Dunja Mijatovic, i-a trimis o scrisoare Parlamentului slovac în care avertiza că, dacă ar fi adoptată, legea ar afecta sănătatea şi bunăstarea femeilor, ar obstrucţiona accesul lor la asistenţă pentru un avort în siguranţă şi ar încălca obligaţiile internaţionale ale Slovaciei în domeniul drepturilor omului.

Citește și : Navă atacată de piraţi, în largul Nigeriei. 19 marinari au fost răpiți

Aşa cum era de aşteptat, în ceea ce o priveşte, Biserica Catolică din Slovacia s-a pronunţat în favoarea legii.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.