StiripesurseExterneParlamentul Ucrainei APROBĂ reformele judiciare

Parlamentul Ucrainei APROBĂ reformele judiciare

Publicat:

Parlamentul Ucrainei a aprobat marţi un proiect de lege care restabileşte o comisie specială pentru numirea judecătorilor, subliniind că prevederile legii sunt în conformitate cu recomandările donatorilor occidentali, relatează Reuters, potrivit agerpres.

Comisia este însărcinată cu examinarea viitorilor judecători pentru a se asigura că sunt cetăţeni respectabili şi calificaţi pentru funcţiile lor, însă activitatea comisiei a fost suspendată printr-o hotărâre a Curţii Constituţionale în 2019.

Citește și: Suntem SPIONAȚI prin telefoane, computere, televizoare, mașini. Chiar și prin soneria de la ușă!

Aliaţii occidentali ai Ucrainei au dorit ca reprezentanţii lor să fie implicaţi în restabilirea comisiei pentru a se asigura că procesul a fost transparent şi onest şi au dorit ca aceştia să aibă votul decisiv împotriva candidaţilor pe care ei îi consideră nepotriviţi, prevedere care nu era inclusă în proiectul iniţial.

În cursul celei de-a doua lecturi, finale, Parlamentul a aprobat un amendament la proiectul de lege care conferă experţilor internaţionali un vot decisiv în selecţia candidaţilor pentru comisia specială.


Citește și: Americanii vor relații mai stabile cu Rusia, dar vor riposta la atacuri. Cu China este mai complicat

Totodată, Parlamentul ucrainean a aprobat în lectură finală o lege care prevede pedepse cu închisoarea pentru oficialii care dau declaraţii de avere false.

Această lege a fost o condiţie pentru ca guvernul să poată obţine credite suplimentare de la Fondul Monetar Internaţional (FMI), în cadrul unui nou acord de împrumut de 5 miliarde de dolari cu FMI.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Serbia a ajuns la un acord cu MOL din Ungaria privind compania sa petrolieră NIS

Belgradul a anunțat că a ajuns la un "compromis" cu MOL din Ungaria privind viitoarea poziție a statului sârb în compania națională petrolieră NIS,...

O tânără salvată în stare gravă din fălcile unui rechin

O tânără înotătoare a fost scoasă din apă cu răni grave, sâmbătă, la Sydney, după ce a fost muşcată de un rechin în apropierea...

Macron îl invită pe Zelenski și patru țări arabe la G7 pentru a aborda războaiele din Iran și Ucraina

Liderii Egiptului, Arabiei Saudite, Qatarului și Emiratelor Arabe Unite vor participa marțea viitoare la o sesiune de lucru a summitului G7 de la Evian...

Elveţienii spun un „nu” clar la referendumul pentru limitarea populației

Elveţienii au fost chemaţi duminică să se pronunţe cu privire la o iniţiativă antiimigraţie care propune limitarea populaţiei ţării, şi cu privire la o...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.