StiripesurseEconomieParlicov: 'De viteza cu care ne vom mișca în renovarea energetică...

Parlicov: ‘De viteza cu care ne vom mișca în renovarea energetică a clădirilor depinde cât de repede ne vom moderniza ca țară’

Publicat:

Ministrul Energiei Victor Parlicov, a convocat o ședință cu reprezentanți ai companiilor de construcții din Republica Moldova, pentru a prezenta politicile în domeniul eficienței energetice și a discuta oportunitățile de dezvoltare a sectorului, dar și necesitățile companiilor în acest sens.

La ședință au participat și secretarul de stat responsabil de domeniul construcțiilor din cadrul Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Veaceslav Șipitca, directorul Centrului Național pentru Energie Durabilă (CNED), Ion Muntean, directorul Unității Consolidate pentru Implementarea și Monitorizarea Proiectelor în domeniul Energeticii (UCIPE), Ruslan Surugiu, și alții, potrivit radiochisinau.md.

Citește și: Apa este în pericol în Europa, avertizează Agenţia Europeană de Mediu

Victor Parlicov a reiterat importanța renovării energetice a clădirilor pentru reducerea consumului de resurse energetice și respectiv a facturilor consumatorilor casnici, dar și a dependenței de importuri.

Programele de reabilitare energetic a clădirilor rezolvă trei probleme: a eficienței energetice a imobilelor, propun un model financiar nou pentru bănci și impulsionează reforma gestionarilor fondului locativ. Este un proces fără precedent și de viteza cu care ne vom mișca pe piața de construcții depinde cât de repede ne vom moderniza ca țară”, a declarat Ministrul Energiei.


Directorul CNED, Ion Muntean, a prezentat produsele financiare gestionate de către instituție și a răspuns întrebărilor adresate de antreprenori. Acesta a informat că în prezent sunt implementate două produse de finanțare – pentru eficientizarea blocurilor locative, pe de o parte, și pentru casele individuale, pe de altă parte. În prezent, 62 de asociații de locatari se află la diferite etape ale procesului de pregătire pentru reabilitarea energetică a clădirilor, iar licitațiile pentru lucrări urmează a fi lansate la începutul anului 2025. Totodată, sunt în proces de elaborare auditele energetice pentru 180 de case individuale, proprietarii cărora au un grad de vulnerabilitate energetică ridicat.

Citește și: Rusia îşi va reduce prezenţa consulară în Norvegia

Lucrările de eficiență energetică finanțate de CNED urmează să ducă, în următorii trei ani, la economii de energie egale cu de 5,76 mii tone echivalent petrol pentru consumatorii casnici, fiind planificată renovarea a peste jumătate de milion de metri pătrați de locuințe.

Până la 70% din valoarea investiției necesare pentru renovarea termică a blocurilor va fi acoperită sub formă de grant din FEERM, iar 30% va constitui contribuția proprie a locatarilor. Totodată, proprietarii de locuințe, înregistrați pe compensatii.gov.md și cărora le-a fost atribuită categorie de vulnerabilitate energetică vor beneficia de compensații pentru achitarea contribuției din Fondul de vulnerabilitate energetică. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

‘Tanmaxxing’, noua modă de pe rețelele sociale, stârnește îngrijorarea medicilor

Medicii dermatologi atrag atenția asupra unui nou fenomen devenit viral pe rețelele sociale, denumit „tanmaxxing”, care promovează obținerea unui bronz cât mai intens prin...

Cine este Marie-France van Heel, soția noului premier britanic Andy Burnham

Marie-France van Heel, soția noului prim-ministru britanic Andy Burnham, a pășit luni în reședința oficială din Downing Street, odată cu instalarea soțului său în...

Un oraș medieval dispărut de 1.000 de ani, găsit cu ajutorul dronelor

Laserele montate pe drone au scos la iveală un oraș medieval uriaș, ascuns de peste 1.000 de ani în munții din sud-estul Uzbekistanului. Descoperirea...

Exporturile de floarea-soarelui din Moldova au atins un nou record

Floarea-soarelui a înregistrat cel mai bun rezultat din ultimii cinci ani la export în sezonul agricol 2025-2026. Atât cantitatea exportată, cât și valoarea livrărilor...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.