StiripesurseDiasporaPartidele politice din Bulgaria au ajuns la un compromis în vederea...

Partidele politice din Bulgaria au ajuns la un compromis în vederea unui ‘guvern stabil’

Publicat:

Fostul comisar european Maria Gabriel, însărcinată cu negocierile politice din Bulgaria din partea conservatorilor, a anunţat luni un compromis cu tabăra liberală pentru a forma “un guvern stabil” şi a evita noi alegeri după doi ani de blocaj, relatează AFP, potrivit agerpres.

“Am făcut cu toţii multe concesii”, a declarat ea într-o conferinţă de presă la Sofia.

Citește și :  Supravegherea aeriană a NATO pentru Marea Baltică va avea sediul în Letonia în 2024

În vârstă de 44 de ani, Maria Gabriel, care a demisionat din postul său de la Bruxelles săptămâna trecută, va fi într-o primă etapă vicepremier, sub conducerea cercetătorului de 60 de ani Nikolai Denkov, ales de coaliţia reformatoare liberală CC/BD.

Apoi, după nouă luni, ea va prelua conducerea.


“Am căutat o soluţie pentru a evita pericolul real de noi alegeri”, a declarat Denkov, prezent alături de Maria Gabriel.

Afectată de instabilitate, Bulgaria a organizat la 2 aprilie al cincilea scrutin legislativ din ultimii doi ani, diferitele formaţiuni politice nereuşind să se pună de acord.

Cu excepţia unei scurte perioade la putere a liberalilor, Bulgaria a cunoscut o succesiune de guverne interimare numite de şeful statului.

Plasat pe primul loc la ultimul scrutin, partidul conservator GERB, condus de fostul premier Boiko Borissov, a desemnat-o la 10 mai pe Maria Gabriel să găsească o soluţie, evidenţiind profilul său consensual.

Citește și :  Incendiu de proporţii în capitala Filipinelor! O clădire istorică a luat foc (VIDEO)!

Slăbită de aceste turbulenţe, această naţiune de 6,5 milioane de locuitori a trebuit să renunţe la aderarea la zona euro în 2024. Bulgaria nu a reuşit nici să adopte un buget şi, de asemenea, întârzie în a lua măsurile necesare pentru a obţine toate fondurile europene din planul de redresare post-COVID.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.