StiripesurseȘtirile zileiPartidele politice, somate să prezinte lista numerică și nominală a organelor...

Partidele politice, somate să prezinte lista numerică și nominală a organelor de conducere și executive

Publicat:

Comisia Electorală Centrală (CEC) reamintește partidelor politice despre obligația de a prezenta spre înregistrare Agenției Servicii Publice (ASP) informații privind lista numerică și nominală a președinților, vicepreședinților, membrilor organelor executive centrale ale formațiunii politice.

Citește și: A promis bani în schimbul voturilor și a fost condamnată

Statutul și programul partidului politic, precum și lista numerică și nominală a membrilor partidului politic care cad sub incidența Legii privind declararea averii și intereselor personale pot fi modificate și completate conform procedurii prevăzute de statutul partidului respectiv. Toate modificările și completările efectuate, precum și cele ale listei numerice și nominale a membrilor organelor executive centrale ale partidului, vor fi comunicate ASP în termen de 15 zile de la data adoptării hotărârii respective.

La fel, organele executive centrale ale partidului politic țin registrul membrilor de partid și poartă răspundere pentru corectitudinea datelor și a informațiilor înscrise, precum și pentru prezentarea acestora. Registrele membrilor de partid sunt prezentate Comisiei Electorale Centrale (CEC) și ASP în termenele și formele stabilite de către acestea.

Informația privind înregistrarea partidelor politice, privind radierea lor din Registrul de stat al persoanelor juridice, privind modificările şi completările operate în statutele acestora se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova şi pe pagina web a ASP. Responsabilă de publicarea acestei informații este ASP care va aduce la cunoștința publică informația privind înregistrarea partidului politic, lista numerică și nominală a membrilor organelor executive centrale a acestuia, numărul de membri declarat de partidul politic, alte modificări și completări, după caz. Aceeași informație va fi prezentată CEC și Autorității Naționale de Integritate.


CEC atrage atenția că în procesul de examinare a cererilor de înregistrare a partidelor politice pentru participarea în alegerile parlamentare, CEC se va conduce de informațiile oficiale făcute publice sau furnizate Comisiei de către Agenția de Servicii Publice.

Totodată, ASP prezintă CEC lista partidelor politice care au dreptul de a participa la alegeri. Partidele politice care, până la începerea perioadei electorale, adică către 14 iulie 2025, nu vor prezenta ASP toate informațiile privind membrii organelor executive centrale ale partidelor politice nu pot participa la alegeri.

Potrivit Programului calendaristic aprobat de către Comisia Electorală Centrală, perioada electorală pentru alegerile parlamentare din 28 septembrie 2025 va începe pe 14 iulie 2025.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Pescuit ilegal pe Nistru

Două persoane au fost surprinse pescuind ilegal cu ajutorul curentului electric în fluviul Nistru, între localitățile Nimereuca și Cerlina din raionul Soroca. Inspectorii de...

Naționala U-18 de baschet a debutat cu o victorie la Campionatul European

Naționala masculină de baschet U-18 a Republicii Moldova a învins reprezentativa Maltei cu scorul de 75-68, în primul meci din faza grupelor Campionatului European,...

Cod Galben de ploi şi descărcări electrice

Meteorologii anunță prelungirea Codului galben de instabilitate atmosferică pentru data de 22 iulie, în intervalul orar 12:00–23:00. Avertizarea precedentă a fost lansată începând cu...

Vasile Tofan primeşte felicitări de la Bucureşti şi Kiev

Noul prim-ministru al Republicii Moldova, Vasile Tofan, a fost felicitat de premierul Ucrainei, Serhii Korețki, și de premierul interimar al României, Ilie Bolojan, cu...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.