StiripesurseDiasporaPartidul antiimigraţie Democraţii Suediei renunţă să mai ceară un 'Swexit'

Partidul antiimigraţie Democraţii Suediei renunţă să mai ceară un ‘Swexit’

Publicat:

Partidul antiimigraţie Democraţii Suediei a renunţat la politica sa de a cere ieşirea ţării din Uniunea Europeană după exemplul Marii Britanii, în perspectiva alegerilor pentru Parlamentul European, la care partidele de extremă dreapta europene ar putea obţine câştiguri importante, transmite miercuri Reuters, potrivit agerpres.

Invocând incertitudinea referitoare la Brexit şi rezistenţa în creştere la federalism în multe alte partide europene, liderul formaţiunii, Jimmie Akesson, a declarat miercuri că Democraţii Suediei, care au fost multă vreme promotorii unui vot asupra unui aşa-numit ‘Swexit’, speră acum să schimbe din interior Uniunea Europeană.

Citește și : Armata rusă a testat cu succes o rachetă intercontinentală Iars

‘Nu vom face niciun fel de solicitări de ieşire din UE sau de organizare a unui referendum’, a declarat Akesson într-un interviu pentru Reuters. ‘Niciodată nu au existat oportunităţi atât de mari de a schimba din interior modul în care funcţionează UE precum astăzi’, a adăugat el.

‘Vrem să fim parte a pieţii interne a UE. Ar trebui să cooperăm în zone care aduc beneficii Suediei, dar trebuie să scăpăm de supra-naţionalism’, a mai spus Akesson.


El a respins tentativele lui Steve Bannon, fostul strateg al preşedintelui american Donald Trump, de a strânge toate forţele eurosceptice într-un singur grup în PE.

Potrivit lui Akesson, îngrijorările legate de Rusia vor face foarte dificil pentru Democraţii Suediei să coopereze cu partide ‘care sunt mai mult sau mai puţin prietenoase cu Putin’. ‘Nu va reuşi, nu va exista un astfel de grup’, a spus Akesson.

Partidul său, care s-a alăturat Grupului Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni din Parlamentul European anul trecut, a citat rezultatul incert al Brexit-ului drept unul din motivele pentru care nu presează pentru ieşirea Suediei din UE.

‘Ar fi cu totul iresponsabil să facem presiuni pentru o ieşire înainte de a şti ce consecinţe vor fi pentru singura ţară care a încercat să plece’ din UE, a adăugat el, referindu-se la Marea Britanie.

Citește și : Guvernatoarea statului american New Mexico retrage Garda Naţională de la graniţa cu Mexic

Democraţii Suediei, al treilea mare partid politic al ţării, a fost un critic virulent al UE încă de la formarea partidului, la sfârşitul anilor 1980. Suedia a devenit membră a UE în 1995.

Euroscepticismul formaţiunii a împiedicat tentativele de a construi punţi cu centru-dreapta şi, în pofida unor câştiguri electorale importante în alegerile parlamentare din septembrie, partidul a rămas în afara guvernării.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Idei de afaceri: Un moldovean şi-a pus în cap să vândă apă „de Chișinău” în magazinele din Londra

Chișinăul ar putea avea propria marcă de apă îmbuteliată care să poarte numele orașului. Proiectul aparține unui moldovean din diasporă și a primit undă...

Proteste violente la Belfast! MAE le recomandă moldovenilor să fie extrem de prudenţi

Ministerul Afacerilor Externe și Ambasada Republicii Moldova din Marea Britanie recomandă moldovenilor să manifeste prudență sporită, să evite zonele în care au loc demonstrații...

Consulatul din Geneva se închide temporar

Misiunea Moldovei la Geneva anunță că, în perioada 9–30 iunie, activitatea consulară va fi temporar limitată, cu excepția serviciilor de urgență. Mai exact, în perioada...

Fiscul va primi mai multe informații despre conturile moldovenilor din străinătate

Republica Moldova se pregătește să extindă schimbul automat de informații fiscale cu alte state, inclusiv prin raportarea unor categorii noi de active financiare, precum...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.