StiripesurseDiasporaPartidul Laburist:Singurele opțiuni pentru Brexit sunt organizarea unui nou referendum...

Partidul Laburist:Singurele opțiuni pentru Brexit sunt organizarea unui nou referendum sau obținerea unei relații economice apropiate cu UE

Publicat:

Singurele opțiuni pe care le are Marea Britanie în ceea ce privește procesul de Brexit sunt organizarea unui nou referendum sau obținerea unei relații economice apropiate cu Uniunea Europeană, a transmis Keir Starmer, purtător de cuvânt al Partidului Laburist din Marea Britanie, citat de BBC, potrivit mediafax.

Partidul Laburist este deschis prelungirii Articolului 50, dacă acest lucru ar însemna că Marea Britanie nu va părăsi Uniunea Europeană fără un acord.

Citește și : Explozia din sudul Damascului a provocat morţi şi răniţi (OSDO)

Theresa May va merge luni în Parlament pentru a comunica modul în care va aborda în continuare Brexitul, după ce acordul încheiat cu reprezentanții Uniunii Europene a fost respins.

Parlamentul britanic a respins marți acordul pentru Brexit negociat de prim-ministrul Theresa May, crescând riscul ca Marea Britanie să părăsească Blocul comunitar fără un acord. Parlamentul va dezbate și vota în data de 29 ianuarie a doua variantă a acordului.


Fostul premier britanic John Major consideră că parlamentarii ar trebui să voteze toate opțiunile pentru Brexit, pentru a-și indica preferința în ceea ce privește viitorul țării.

Citește și : Theresa May este „extrem de îngrijorată” din cauza „comploturilor” parlamentare privind Brexit-ul

John Major a declarat sâmbătă că varianta ieșirii Marii Britanii din Blocul comunitar fără un acord ar fi cea mai rea variantă și că „milioane de oameni ar fi neîndreptățiți în acest scenariu”. De asemenea, efectuarea de mici schimbări în cadrul acordului actual nu va face nicio diferență, a transmis fostul premier.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

Familiile cu copii născuți peste hotare pot beneficia de indemnizații din R. Moldova

Familiile din Republica Moldova care au copii născuți în străinătate pot beneficia de indemnizația unică la naștere și de indemnizația lunară pentru îngrijirea copilului,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.