StiripesurseDiasporaPartidul lui Orban a fost DEMOLAT în alegerile locale din Ungaria

Partidul lui Orban a fost DEMOLAT în alegerile locale din Ungaria

Publicat:

Partidele de opoziţie din Ungaria au înregistrat câteva victorii majore în alegerile locale desfăşurate duminică, acest rezultat fiind o lovitură pentru partidul conservator-naţionalist Fidesz al premierului Viktor Orban, după cum arată rezultatele finale, transmite dpa, potrivit agerpres.

Opoziţia faţă de premierul Orban, aflat la putere din 2010, a câştigat câteva funcţii cheie, inclusiv postul de primar al Budapestei.

Citeşte şi: Franţa ia măsuri pentru securitatea forţelor sale din nord-estul Siriei şi cere Turciei să-şi înceteze IMEDIAT ofensiva

În capitală, Gergely Karacsony l-a învins pe primarul în funcţie Istvan Tarlos, candidatul Fidesz, cu 50,1% la 44,1% din voturi, au anunţat luni autorităţile electorale, după numărarea tuturor buletinelor.

Opoziţia, care a lăsat deoparte divergenţele şi pentru prima dată a format o largă coaliţie împotriva lui Orban, a obţinut şi 14 din cele 23 de posturi de primari în districtele budapestane, unde Fidesz deţinea până acum 17.


Într-o declaraţie făcută duminică noaptea, Karacsony a vorbit despre ‘un triumf istoric’, ce arată că oamenii au vrut ‘să-şi revendice oraşul’ de sub autoritatea lui Orban.

Opoziţia a înregistrat de asemenea succese la Pecs, Miskolc, Szombathely şi Eger, precum şi în alte localităţi unde candidaţii Fidesz au pierdut.

Viktor Orban a încercat să minimalizeze lovitura primită de partidul său, scoţând în evidenţă rezultatele mai bune ale Fidesz în mediul rural. ‘Fidesz este în continuare forţa politică conducătoare în ţară’, le-a declarat premierul susţinătorilor săi.

Rezultatele de duminică sugerează că autoritatea lui Orban asupra media şi a altor instituţii din Ungaria, care l-a plasat în conflict cu Uniunea Europeană, ar putea începe să slăbească.

Citeşte şi: Franţa ia măsuri pentru securitatea forţelor sale din nord-estul Siriei şi cere Turciei să-şi înceteze IMEDIAT ofensiva

Observatorii au atribuit aceste rezultate eforturilor partidelor de opoziţie, care au lăsat deoparte diferenţele şi au prezentat candidaţi comuni în multe localităţi.

‘Mitul că sistemul lui Orban este invincibil s-a sfârşit’, a scris într-un comentariu site-ul index.hu, cu poziţii critice faţă de guvern.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a fost găsit MORT într-o mașină furată, scufundată într-un canal din Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.