StiripesurseExternePartidul lui Salvini critică 'mizerabila şi sinistra' Comisie Europeană a Ursulei...

Partidul lui Salvini critică ‘mizerabila şi sinistra’ Comisie Europeană a Ursulei von der Leyen

Publicat:

Partidul lui Salvini critică ‘mizerabila şi sinistra’ Comisie Europeană a Ursulei von der Leyen

Partidul de extremă dreapta al vicepremierului italian Matteo Salvini a criticat joi “mizerabila şi sinistra” Comisie Europeană prezidată de Ursula von der Leyen, ale cărei “politici nebuneşti distrug Europa”, a consemnat AFP.

“Politicile nebuneşti ale acestei mizerabile şi sinistre Comisii sunt cele care distrug Europa”, estimează Liga într-un comunicat difuzat în reacţie la discursul susţinut joi de von der Leyen la Bucureşti, unde a avut loc congresul Partidului Popular European (PPE), în cadrul căruia aceasta a fost desemnată candidata popularilor europeni pentru un nou mandat la şefia executivului comunitar, potrivit stiripesurse.ro.

Citește și: Bașcana de la Comrat despre discuțiile referitoare la „arestarea” sa

Comisia “nu a făcut nimic pentru a lupta împotriva imigraţiei clandestine şi a extremismului islamic, s-a preocupat să-i fure pe agricultorii italieni şi europeni cu taxe, reguli idioate, făină de insecte şi alimente sintetice”, mai scrie formaţiunea lui Salvini.

Bruxellesul se face totodată responsabil de pierderea a “mii” de locuri de muncă în sectorul automobilelor “pentru a favoriza China şi a ne umple de maşini electrice şi de împovărarea proprietarilor de locuinţe cu noi obligaţii şi taxe”, continuă textul, pentru a conchide: “Gata pentru totdeauna cu socialiştii care jefuiesc milioane de cetăţeni”.


La Bucureşti, Ursula von der Leyen i-a acuzat pe “populişti, naţionalişti, demagogi” că pun sub semnul întrebării Europa “paşnică şi unită”, cu scopul de a “ne distruge valorile şi de a distruge Europa noastră”, aminteşte AFP.

Salvini pare să adopte un ton mai dur pe măsura apropierii alegerilor europene din iunie, la care extrema dreaptă ar putea înregistra progrese spectaculoase în mai multe ţări, inclusiv Italia şi Franţa.

Partidul său Liga, care face parte din coaliţia guvernamentală de dreapta şi extremă dreapta condusă de Giorgia Meloni, stagnează deocamdată la circa 8% în intenţiile de vot în perspectiva alegerilor europene din iunie, pe primul loc fiind formaţiunea Giorgiei Meloni, Fratelli d’Italia, cu circa 28%. În Parlamentul European, Liga este aliată cu Adunarea Naţională, a Marinei Le Pen şi a tânărului Jordan Bardella, în grupul Identitate şi democraţie.

Citeşte şi:  VIDEO: Șor cu datorii la oameni: „Nu s-au dat pentru cei care au stat cu „palatka” în centru…”

Mai devreme săptămâna aceasta Matteo Salvini l-a felicitat pe fostul preşedinte american Donald Trump pentru victoriile sale în cursa pentru învestitura republicană în vederea alegerilor prezidenţiale din noiembrie, salutând pe reţeaua X “venirea schimbării, de la Bruxelles la Washington”, mai aminteşte AFP.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Andy Burnham este noul premier al Marii Britanii: Primele măsuri pe care le va lua chiar de mâine

Noul lider al Partidului Laburist britanic, Andy Burnham, a fost numit luni premier al Regatului Unit de către regele Charles al III-lea. Andy Burnham a...

De ce ucrainenii vor ca ‘Măcelarul’ să plece din fruntea armatei

„Fedorov = mai multe decese în rândul rușilor, Syrskyi = mai multe decese în rândul ucrainenilor.” Acest slogan, scris pe cartoane, a fost unul...

Trump trimite avionul Air Force One oferit de Qatar la modernizare. Există temeri legate de securitate

Președintele american Donald Trump a anunțat că noul avion Air Force One, oferit de Qatar, va fi trimis înapoi în hangar pentru a fi...

Ucrainean căutat de autoritățile din România, depistat la Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni

Polițiștii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni au depistat un cetățean ucrainean în vârstă de 41 de ani, căutat de autoritățile...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.