StiripesurseSintezePartidul proeuropean al Maiei Sandu obţine victoria în alegerile legislative

Partidul proeuropean al Maiei Sandu obţine victoria în alegerile legislative

Publicat:

Partidul Solidarităţii şi Acţiunii (PAS, centru-dreapta) al preşedintei Maia Sandu a obţinut o victorie în alegerile legislative de duminică din Republica Moldova cu peste 50% dintre voturile exprimate, potrivit rezultatelor după numărarea a 99,52% dintre voturile exprimate, publicate luni, relatează AFP, potrivit stiripesurse.ro.

PAS, care se află al putere din 2021, a obţinut 50,03% dintre voturile exprimate, urmat de Blocul Electoral Patriotic al Socialiştilor, Comuniştilor, Inima şi Viitorul Moldovei (BEP, stânga, prorus), cu 24,26%, potrivit acestor rezultate publicate pe site-ul Comisiei Electorale Centrale (BRC).

PREZENŢĂ LA URNE DE 52%

Aproximativ 52% dintre alegătorii moldoveni au luat parte la acest scrutin decisiv pentru viitorul ţării lor – între o continuare a unei apropieri de Uniunea Europeană (UE) şi o întoarcere sub tutela rusă.

Citeşte şi: Cotroceniul felicită R. Moldova: ‘Europa de Est îi va demonstra Rusiei că am păşit definitiv în spaţiul occidental’ – Stiripesurse.md


În alegerile legislative din 2021, prezsenţa la urne a fost de 52,3%.

Un semn al mizei acestor alegeri foarte tensionate, fiecare tabără a acuzat-o pe cealaltă de manipulare şi de tentative de intimidare în timpul campaniei electorale.

Creditat în frunte în sondaje, PAS a pierdur însă teren din 2021 încoace, din cauza unor dificultăţi economice în ţară, una dintre cele mai sărace din Europa.

Scrutinul a fost umbrit de temeri de cumpărare de voturi şi tulburări şi de o ”campanie de dezinformare fără precedent” purtată de către Rusia, potrivit Uniunii Europene.

Moscova a dezminţit aceste acuzaţii, iar opoziţia moldoveană – larg prorusă – a acuzat PAS de planificarea unei farude.

UN NIVEL DE AMESTEC ”NEMAIVĂZUT” DE PESTE 30 DE ANI

Serviciul moldovean de securitate cibernetică a anunţat duminică faptul că a detectat mai multe tentative de atac ale infrastructurii electorale, ”neutralizate în timp real”.

După ce a votat la Chişinău, Maia Sandu a avertizat împotriva ”amestecului masiv al Rusiei”.

Ea a declarat presei că ţara sa, care se învecinează cu Ucraina, este ”în pericol”.

La începutul săptămânii, ea a denunţat ”sute de milioane de euro” deversate de Moscova cu scopul de a cumpăra voturi, orchestrarea unor campanii de dezinformare online şi organizarea unor violenţe.

Potrivit directorului centrului moldovean de reflecţie Adept, Igor Botan, Republica Moldova ”n-a văzut niciodată un asemenea vivel (de amestec străin) într-o campanie electorală” de la independenţa fostei republici sovietice, cu 2,4 milioane de locuitori şi peste un milion de emigranţi, de asemenea chemaţi la vot.

Începând de la 1 august, poliţia moldoveană a operat peste 600 de percheziţii în legătură cu tentative de destabilizare.

Zeci de persoane au fost arestate.

În acest scrutin în vederea alegerii a 101 mandate au candidat aproximativ 20 de partide şi candidaţi independenţi.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Macron: Securitatea Europei și în special a României sunt de o mare importanță pentru Franța

Franța va face tot ce autoritățile române consideră necesar, a declarat vineri, înainte de summitul UE-Balcanii de Vest din Muntenegru, președintele Emmanuel Macron. ”Securitatea întregii Europe...

Agenția de Guvernare Electronică lansează EVO 2.0 care include și portofelul de identitate digitală

Agenția de Guvernare Electronică (AGE) a lansat noua versiune EVO 2.0, care include și portofelul de identitate digitală. EVO 2.0 păstrează funcționalitățile deja cunoscute...

Hajder: Moldova pregătește un dosar împotriva Rusiei pentru poluarea Nistrului

Republica Moldova pregătește un dosar împotriva Rusiei pentru poluarea Nistrului, prejudiciul estimat depășind 455 de milioane de lei, a declarat ministrul Mediului, Gheorghe Hajder,...

Restricții de trafic în capitală în acest weekend: Mai multe străzi vor fi închise

În acest weekend, în Chișinău vor fi instituite restricții temporare de circulație pe mai multe străzi din capitală, în contextul desfășurării unor evenimente publice...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.