StiripesurseDiasporaPatru adolescenţi bulgari au fost condamnaţi în Germania pentru violarea unei...

Patru adolescenţi bulgari au fost condamnaţi în Germania pentru violarea unei fete de 13 ani

Publicat:

Patru adolescenţi bulgari au fost condamnaţi la pedepse cu închisoarea pentru participare la un viol în grup asupra unei fete de 13 ani în oraşul german Felberter (sud-vest), a relatat marţi agenţia Novinite, potrivit agerpres.

Opt băieţi cu vârste între 14 şi 17 ani sunt acuzaţi că au atacat o fată care se întorcea acasă de la un bazin de înot, au târât-o într-o pădure din apropiere şi au abuzat de ea până când o femeie care trecea prin pădure a salvat-o.

Citește și: Ivanka Trump, viitorul ambasador american la ONU?

Potrivit agenţiei germane de presă dpa, toţi cei opt acuzaţi sunt de origine bulgară.

Şase dintre băieţi au fost condamnaţi marţi de un tribunal din Wuppertal. Ceilalţi doi au reuşit să fugă cu familiile lor în Bulgaria, unde au fost reţinuţi şi unde vor fi judecaţi separat.


Vezi și: Explozie la o rafinărie din Bosnia! Opt oameni sunt internați în spital – VIDEO

Principalul autor a fost condamnat la patru ani şi nouă luni de închisoare, iar principalul său complice – la patru ani de închisoare. Alţi doi au primit pedepse mai mici şi doi – cu suspendare.

Printre dovezile la dosar figurează o înregistrare video a faptei realizată cu un telefon mobil de către unul dintre participanţii la viol, probe ADN şi mărturia femeii care a salvat-o pe fată. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.