StiripesurseȘtirile zileiPatru creştini au fost EXECUTAŢI în Burkina Faso

Patru creştini au fost EXECUTAŢI în Burkina Faso

Publicat:

Patru catolici care purtau o statuie a Fecioarei Maria într-o procesiune în Regiunea Centru-Nord din Burkina Faso au fost asasinaţi luni de bărbaţi înarmaţi în această zonă lovită frecvent de terorismul jihadist, a informat Agenţia de Informaţii din Burkina (AIB), preluată de EFE, potrivit agerpres.

Grupul de credincioşi se întorcea în localitatea Singa, în provincia Bam, din satul vecin Kayon, situat la circa zece kilometri, când a fost oprit de oameni înarmaţi, a indicat AIB, citând ca surse locuitori din zonă.

Citeşte şi: Trump ameninţă Iranul: ‘Dacă face ceva, va suferi enorm!’

Atacatorii i-au lăsat să plece pe copiii care luau parte la procesiune, au executat patru adulţi şi au distrus statuia Fecioarei Maria, potrivit aceloraşi surse.

Acest incident s-a produs la o zi după ce şase persoane au fost ucise într-un alt atac armat asupra unei biserici catolice în localitatea Dablo, în apropiere de regiunea Sahel şi tot în nordul ţării, zona cea mai afectată de terorismul jihadist din 2015.


Intensificarea terorismului în Burkina Faso a început în aprilie 2015, când membri ai unei grupări afiliate reţelei Al Qaida au răpit un agent de securitate român la o mină de mangan din Tambao, în nordul ţării, care este în continuare dispărut, mai scrie EFE.

De atunci, numărul atacurilor atribuite grupării locale Ansar ul Islam, coaliţiei jihadiste din Sahel, Grupului de susţinere a islamului şi musulmanilor (GSIM) şi organizaţiei Stat Islamic al Marii Sahara (EIGS) a fost unul în creştere.

Citeşte şi: Atac al talibanilor în Pakistan (VIDEO): Patru poliţişti au fost ucişi!

Regiunea Sahel, din nord, frontalieră cu Mali şi Niger, este cea mai afectată de nesiguranţa crescută, fiind în mod regulat locul unor atacuri armate sau al unor răpiri.

De la jumătatea anului trecut, situaţia s-a degradat de asemenea şi în estul ţării.

Burkina Faso este una din cele cinci ţări din cadrul forţei transfrontaliere comune G5 Sahel, alături de Mali, Mauritania, Niger şi Ciad, cu obiectivul combaterii terorismului jihadist în regiune.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Când este recomandată mamografia și de ce este obligatorie după 40 de ani

Ramona Putin, medic primar radiologie și imagistică medicală la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad vorbește despre când anume se recomandă mamografia și de...

Depresia de vară există și poate fi la fel de gravă ca cea din sezonul rece. Ce spun specialiștii

Depresia sezonieră, fenomenul întâlnit în perioada rece, a început să se manifeste și vara. Specialiștii avertizează că este favorizată de valurile de căldură și...

‘Baby Haaland’ cucerește Peru. Mii de copii primesc numele vedetelor de la Cupa Mondială

Fenomenul „Cupa Mondială” a cuprins întreaga planetă, dar în America de Sud ediția din 2026 a influențat alegerile de nume ale unor familii. Mii...

La doar 9 ani și-a deschis propriul muzeu. Pasiunea pentru dinozauri i-a adus un record mondial

Un copil pasionat de dinozauri și fosile a reușit la o vârstă la care cei mai mulți abia încep să descopere ce vor să...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.