StiripesurseDiasporaPatru nave de patrulare ale Royal Navy, pregătite să protejeze zonele...

Patru nave de patrulare ale Royal Navy, pregătite să protejeze zonele de pescuit în caz de eşec al negocierii acordului post-Brexit

Publicat:

Patru nave de patrulare ale Royal Navy vor fi pregătite de la 1 ianuarie să protejeze zonele de pescuit din apele britanice în cazul unui ”no-deal”, respectiv un eşec al negocierilor dintre Londra şi Bruxelles privind relaţiile comerciale post-Brexit, scrie vineri publicaţia The Guardian, citată de Reuters, potrivit agerpres.

Respectivele nave vor avea dreptul să oprească, să controleze şi să sechestreze orice navă de pescuit din UE care intră în zona economică exclusivă a Regatului Unit, care se poate întinde până la o distanţă de 320 de kilometri de ţărm.

Citește și : Norvegia amenință că își ÎNCHIDE apele pentru pescadoarele UE și britanice

”Am muncit mult pentru a ne asigura că suntem pregătiţi pentru orice eventualitate”, a declarat publicaţiei The Guardian o sursă din Royal Navy.

Pescuitul este una dintre principalele chestiuni asupra cărora Regatul Unit şi UE nu reuşesc să convină la negocierea unui acord post-Brexit. În timp ce mediul de afaceri este îngrijorat de un posibil ”no deal”, industria britanică a pescuitului l-a atenţionat pe premierul Boris Johnson să-şi respecte promisiunea principală care a motivat ieşirea din UE, aceea că Regatul Unit ”va prelua înapoi controlul”. Reprezentanţii britanici ai acestui sector se împotrivesc menţinerii accesului pescarilor europeni în apele britanice, solicitat insistent de ţările UE interesate.


Citește și : BoJo s-a întors supărat de la Bruxelles: Este foarte posibil să NU avem un acord!

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.