StiripesurseȘtirile zileiPatru persoane au murit în manifestaţiile din Bolivia

Patru persoane au murit în manifestaţiile din Bolivia

Publicat:

Alte patru persoane şi-au pierdut viaţa joi în manifestaţiile din Bolivia, ridicând la cel puţin 23 de morţi bilanţul de la sfârşitul lui octombrie şi declanşarea crizei care zguduie ţara, a anunţat Comisia Interamericană pentru Drepturile Omului (IACHR), transmite AFP, potrivit agerpres.

IACHR, un organ al Organizaţiei Statelor Americane (OSA), a recenzat, de asemenea, cel puţin 122 de răniţi cu începere de vineri, a precizat aceasta pe contul său de Twitter.

Citește și : Trump a început controlul medical anual

IACHR a înregistrat nouă decese de vineri, date coroborate de Avocatul Poporului din Cochabamba (centru), fief al fostului preşedinte Evo Morales, care a demisionat la 10 noiembrie.

Altercaţiile opun partizani ai fostului şef socialist al statului forţelor de ordine după ce senatoarea de dreapta Jeanine Anez a preluat puterea.


Bilanţul cu începere de vineri diferă însă de cel întocmit de guvern, care îl menţine la cinci morţi până în prezent. Jerjes Justiniano, ministrul Preşedinţiei Boliviei, le-a spus jurnaliştilor sâmbătă seară că le va solicita “medicilor-legişti să îşi accelereze activitatea”, dar fără să confirme acest nou bilanţ.

Pe de altă parte, IACHR a apreciat ca “grav” decretul aprobat joi de Jeanine Anez care autorizează participarea armatei la menţinerea ordinii, exonerând-o de orice responsabilitate penală.

Fostul şef al statului a criticat acest decret pe Twitter estimând că oferă o “carte albă şi impunitate pentru masacrarea poporului”.

Citește și : Acord istoric pentru schimbarea Constituţiei din Chile: un referendum va avea loc în aprilie 2020

Evo Morales, în vârstă de 60 de ani, s-a proclamat învingător al alegerilor prezidenţiale de la 20 octombrie, în urma cărora ar fi urmat să exercite un al patrulea mandat.

Citeşte şi:  Un popular oraș japonez cu izvoare termale restricționează accesul turiștilor pe fondul 'luptelor' pentru cele mai bune locuri de fotografii

Opoziţia a acuzat însă fraude şi au avut loc numeroase proteste, uneori foarte violente. O revoltă în rândul poliţiei şi apoi abandonarea sa de către armată l-au determinat să demisioneze.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Zeci de mii de copii orfani în Fâşia Gaza şi o gravă criză socio-sanitară şi educativă

UNICEF, agenţia ONU dedicată protecţiei copiilor, a atras atenţia marţi asupra modului în care copiii suferă în mod special de pe urma consecinţelor grave...

Scurgeri suspecte și miros insuportabil pe râul Răut

Comentatorul politic Ilian Cașu a semnalat pe rețelele sociale o posibilă poluare a râului 3, în apropierea satului Pohorniceni, lângă municipiul Orhei. Potrivit unei postări...

Trimis la închisoare după ce a încălcat de mai multe ori ordinul de protecţie

Un bărbat de 54 de ani din Criuleni a fost condamnat la un an și opt luni de închisoare după ce a încălcat de...

Moldova denunță un alt Acord cu CSI

Republica Moldova denunță un nou Acord încheiat pe platforma Comunității Statelor Independente (CSI). În aceste sens, Guvernul a aprobat astăzi proiectul de lege privind...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.