StiripesurseȘtirile zileiPatru studenţi din Hong Kong au fost arestaţi pentru 'apologia terorismului'

Patru studenţi din Hong Kong au fost arestaţi pentru ‘apologia terorismului’

Publicat:

Patru lideri ai studenţilor dintr-o mare universitate din Hong Kong au fost arestaţi miercuri pentru ”apologie adusă terorismului”, a anunţat poliţia locală, potrivit AFP şi agerpres.

La originea acestor arestări se află un comunicat controversat, publicat în iulie de un sindicat studenţesc după ce un poliţist a fost înjunghiat de un bărbat care a acţionat pe cont propriu, a declarat Steve Li, reprezentant al noii unităţi de poliţie însărcinate cu punerea în aplicare a legii privind securitatea naţională.

Citeşte şi: Primul ministru gay din SUA a devenit părinte – Black News

”Patru bărbaţi cu vârste între 18 şi 20 de ani au fost arestaţi astăzi; ei sunt membri ai sindicatului studenţesc şi ai consiliului sindical al studenţilor”, a declarat Li în faţa presei.

La 1 iulie, un bărbat cu vârsta între 50 şi 60 de ani a atacat cu un cuţit un poliţist, după care s-a sinucis cu aceeaşi armă. Autorităţile apreciaseră că acest act reprezintă ”terorism intern”. La scurt timp, sindicatul studenţilor din Universitatea Hong Kong (HKU) a dat publicităţii un comunicat în care îşi exprima ”tristeţea profundă” după moartea agresorului şi recunoştinţa pentru ”sacrificiul” său.


Acest comunicat a provocat o controversă intensă. Ulterior, sindicatul a retras comunicatul şi a prezentat scuze pentru termenii folosiţi. ”El a înnobilat, justificat şi glorificat terorismul şi un atac şi a încurajat actele suicidare”, a subliniat Steve Li.

În luna iulie, poliţia a percheziţionat birourile sindicatului, postul de televiziune al universităţii şi un birou al studenţilor. În plus, conducerea HKU a interzis accesul în campus pentru toţi membrii consiliului sindical al studenţilor.

Citeşte şi: Un farmacist american vindea pe net certificate covid – Black News

‘Apologia terorismului’ poate aduce o pedeapsă de 10 ani de închisoare, conform legii privind securitatea naţională în Hong Kong, impusă anul trecut de Beijing ca răspuns la mişcarea pro-democraţie din 2019.

Această lege draconică vizează sancţionarea subminării, secesiunii, terorismului şi complicităţii cu forţele străine. Până în prezent inculpările pentru terorism au fost extrem de rare în Hong Kong. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un oraș medieval dispărut de 1.000 de ani, găsit cu ajutorul dronelor

Laserele montate pe drone au scos la iveală un oraș medieval uriaș, ascuns de peste 1.000 de ani în munții din sud-estul Uzbekistanului. Descoperirea...

Exporturile de floarea-soarelui din Moldova au atins un nou record

Floarea-soarelui a înregistrat cel mai bun rezultat din ultimii cinci ani la export în sezonul agricol 2025-2026. Atât cantitatea exportată, cât și valoarea livrărilor...

Merz ridică miza: Dorește o remaniere guvernamentală și se distanțează de Spahn

"Ar putea fi o ocazie de a reconsidera componența guvernului federal", a declarat cancelarul german Friedrich Merz în interviul său de vară pentru ZDF,...

Calendarul alegerilor prezidențiale din Franța, din 2027

După zece ani la putere, cine îi va succeda lui Emmanuel Macron la Palatul Élysée? În timp ce candidaturile încep să fie oficializate, Libération trece...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.