StiripesurseDiasporaCine este Paul Bekaert, cel supranumit `avocatul teroriștilor`, cel care îl...

Cine este Paul Bekaert, cel supranumit `avocatul teroriștilor`, cel care îl reprezintă pe fostul lider catalan fugit în Belgia

Publicat:

Paul Bekaert, avocatul fostului lider catalan Carles Puigdemont, se defineşte drept un “biet cowboy solitar”, care nu are “nimic de pierdut”, într-un portret publicat sâmbătă de ziarul flamand De Tijd, citat de EFE. 

Bekaert a declarat că nu l-a surprins “absolut deloc” faptul că Puigdemont i-a cerut să-l apere. “În ultimele decenii, am acumulat experienţa necesară în acest tip de chestiuni, îndeosebi apărând basci pentru a evita extrădarea lor. Din acest motiv, reputaţia mea este binecunoscută în Spania”, a spus el.

Comentând că executivului spaniol “îi este drag de el ca sarea-n ochi”, Bekaert a spus că “lumea asta este mică” şi din acest motiv “marile case de avocatură nu se aventurează cu asemenea cazuri, de teamă să nu se ardă”. “Eu sunt un biet cowboy solitar. Nu am nimic de pierdut”, a insistat el.

Pentru Bekaert, un avocat care spune despre el că este “pragmatic”, faptul că apără cauze politice îl face “să fie mai atractiv”. Dar pentru că reprezintă cazuri polemice, Bekaert a fost gratulat în Spania cu porecla de “avocat al teroriştilor”. Bekaert spune că acuzaţia că ar fi avocatul teroriştilor este “complet nejustificată” şi că el doar caută “să apere drepturile omului”.

Apărătorul, specializat în dreptul familiei, civil şi penal, şi-a început cariera ca avocat în domeniul drepturilor omului în 1978, când s-a alăturat Ligii Belgiene a Drepturilor Omului, apărând minorităţi naţionale. “Ei căutau un voluntar care să meargă în Irlanda, unde a avut loc un război civil important. Ceva mai târziu, m-au trimis în Ţara Bascilor. Şi uite aşa, dintr-una într-alta, am intrat în acest circuit”, şi-a amintit Bekaert, avocat cu experienţă în mandate de arestare europene, extrădare şi azil politic.


URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.