StiripesurseȘtirile zileiPaza de coastă algeriană anunţă că a recuperat trei cadavre şi...

Paza de coastă algeriană anunţă că a recuperat trei cadavre şi a interceptat 755 de migranţi

Publicat:

Paza de coastă algeriană a recuperat trei cadavre şi a interceptat 755 de migranţi aflaţi la bordul mai multor ambarcaţiuni în largul coastelor algeriene, între 20 şi 25 septembrie, conform unui bilanţ comunicat sâmbătă de Ministerul Apărării, transmite AFP, potrivit agerpres.  

Ministerul anunţase deja luni că zece persoane s-au înecat şi 485 de migranţi au fost interceptaţi între 15 şi 19 septembrie.

Citește și : Cel puţin 22 de persoane au murit în urma prăbuşirii unui avion militar în estul Ucrainei

În total, în interval de 10 zile au fost interceptaţi, aşadar, peste 1.200 de migranţi clandestini.

În general, aceste persoane, în mare majoritate cetăţeni algerieni, ajung apoi în faţa procurorului.


Algeria a adoptat în 2009 o lege vizând ‘combatarea emigraţiei clandestine’, ce prevede pedepse de până la 6 luni de închisoare, însă nici riscul de a fi închişi şi nici pericolul de naufragiu nu par să-i descurajeze pe aşa-zişii ‘harraga’ algerieni.

Cuvântul ‘harraga’ se referă la practica tinerilor migranţi ilegali care îşi ard documentele când ajung la destinaţie, pentru a nu fi repatriaţi.

Cauzele plecărilor sunt multiple, printre ele aflându-se şomajul, traiul dificil, dorinţa de libertate.

Citește și : Rusia acuză Germania că ‘refuză categoric’ să coopereze în ancheta Navalnîi

Potrivit agenţiei europene Frontex, 5.225 de algerieni au luat drumul Mediteranei de Vest şi 865 pe cel al Mediteranei Centrale spre Europa în primele opt luni ale lui 2020.

Unii specialişti consideră însă aceste statistici mult subestimate.

În ultimul weekend din iulie, spre exemplu, peste 800 de algerieni au debarcat pe coastele Spaniei, conform presei din această ţară.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Exporturile de floarea-soarelui din Moldova au atins un nou record

Floarea-soarelui a înregistrat cel mai bun rezultat din ultimii cinci ani la export în sezonul agricol 2025-2026. Atât cantitatea exportată, cât și valoarea livrărilor...

Merz ridică miza: Dorește o remaniere guvernamentală și se distanțează de Spahn

"Ar putea fi o ocazie de a reconsidera componența guvernului federal", a declarat cancelarul german Friedrich Merz în interviul său de vară pentru ZDF,...

Calendarul alegerilor prezidențiale din Franța, din 2027

După zece ani la putere, cine îi va succeda lui Emmanuel Macron la Palatul Élysée? În timp ce candidaturile încep să fie oficializate, Libération trece...

De ce a stârnit filmul ‘Odiseea’ furia grecilor

Christopher Nolan a readus pe marile ecrane una dintre cele mai cunoscute epopei ale Antichității, însă „Odiseea” (The Odyssey) a provocat în Grecia o...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.