StiripesurseȘtirile zileiPelosi îl acuză pe Trump că a oferit mită Ucrainei pentru...

Pelosi îl acuză pe Trump că a oferit mită Ucrainei pentru investigarea unui adversar politic

Publicat:

Nancy Pelosi, preşedintele Camerei Reprezentanţilor, a declarat joi seară că preşedintele Donald Trump a oferit mită Ucrainei pentru investigarea unui adversar politic, relatează site-ul agenţiei Reuters, scrie mediafax.

“Mită este a acorda sau a reţine asistenţa militară în schimbul unei declaraţii publice privind o investigaţie falsă referitoare la alegeri. Aceasta este mită”, a declarat Nancy Pelosi, unul dintre liderii Partidului Democrat (opoziţie).

Citește și : Comisia Europeană a lansat proceduri împotriva Marii Britanii pentru că nu a propus un nou comisar

“Ceea ce preşedintele a admis şi susţine că este «perfect» eu spun că este «perfect greşit»”, a precizat Nancy Pelosi.

Congresmenii democraţi verifică dacă Donald Trump a comis abuz în funcţie prin reţinerea asistenţei financiare în valoare de 391 de milioane de dolari acordată Ucrainei, pentru a exercita presiuni asupra Kievului să efectueze investigaţii care să îl favorizeze pe el din punct de vedere politic. Fondurile, aprobate de Congresul SUA pentru a ajuta Ucraina să contracareze grupurile separatiste proruse din estul ţării, au fost acordate ulterior Kievului.


În plus, Nancy Pelosi a declarat că preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a beneficiat de pe urma a numeroase acţiuni ale lui Donald Trump, inclusiv de pe urma reţinerii temporare a asistenţei pentru securitate destinată Ucrainei. “Toate drumurile duc la Putin”, a spus Nancy Pelosi, menţionând şi retragerea trupelor americane din Siria şi criticile lui Donald Trump la adresa NATO.

Citește și : Atac urmat în California: Un al doilea adolescent a murit în urma rănilor suferite

Camera Reprezentanţilor, aflată sub controlul opoziţiei democrate, a lansat o investigaţie parlamentară care ar putea conduce la iniţierea procedurii demiterii președintelui Donald Trump, suspectat că ar fi cerut Ucrainei anchetarea fostului vicepreşedinte Joseph Biden, favorit pentru a deveni candidatul Partidului Democrat la funcţia de preşedinte al SUA, şi a fiului acestuia, Hunter Biden. În cadrul investigaţiei, Camera Reprezentanţilor a trimis citaţii prin care le solicită unor membri ai Administraţiei de la Washington participarea la audieri şi furnizarea documentelor referitoare la contactele preşedintelui Donald Trump cu Ucraina. Ca reacţie, Comisia pentru Afaceri Judiciare din Senatul SUA, în care republicanii deţin majoritatea, a anunţat lansarea unei anchete privind presupuse acte de corupţie în Ucraina.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Fizicienii de la Oxford au făcut pisica lui Schrödinger să pară și mai ciudată

Cercetătorii de la Universitatea din Oxford au creat un nou tip de superpoziție cuantică, un fenomen adesea asociat cu celebrul experiment mental al pisicii...

Cazul Eminescu: neglijență sau crimă de nebun?

Au trecut 137 de ani de la trecerea Dincolo a lui Mihai Eminescu și nici acum nu e rezolvată clar cauza pentru care poetul...

Cercetătorii au identificat o dietă care ar putea încetini declinul cognitiv asociat cu Alzheimer

O dietă săracă în carbohidrați și bogată în grăsimi, cunoscută sub numele de dietă ketogenică, ar putea contribui la încetinirea procesului de îmbătrânire a...

Fenomenele meteo extreme distrug situri istorice: o piramidă antică din Mexic s-a prăbușit

Fenomenele meteorologice extreme și creșterea nivelului mării pun în pericol siturile de patrimoniu prețioase din întreaga lume. Un exemplu frapant al acestui fenomen a avut...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.